Intensificarea războiului din Ucraina împinge investitorii să iasă din acţiunile europene ca niciodată până acum, pe fondul creşterii riscurilor de inflaţie, potrivit analiştilor Bank of America Corp, citaţi de publicaţia americană Bloomberg. Astfel, din 23 februarie şi pănă pe 2 martie 2022, investitorii au retras de pe bursele europene 6,7 miliarde de dolari, în urma invaziei Rusiei în Ucraina, fiind cele mai mari vânzări din istorie la nivel de cinci zile de tranzacţionare.
Războiul din Ucraina implică un „şoc inflaţionist” mai mare, pe măsură ce preţurile materiilor prime cresc, iar investitorii ar trebui să fie „defensivi la maximum” în absenţa unei dezescaladări, au spus analiştii Bank of America Corp.
Şi la Bucureşti se poate observa că cele mai recente şedinţe au fost dominate de vânzători, iar panica a fost la ordinea zilei. La ora redactării acestei ştiri indicele principal BET are minus 5% pe tranzacţii de circa 97 mil. lei. În piaţă sunt şi cumpărători însă numărul acestora este mult mai mic decât cei care vând, potrivit datelor ZF.
Ieşirile record din Europa au loc în condiţiile în care războiul se adaugă la îngrijorările legate de încetinirea creşterii economice şi de creşterea inflaţiei. Unele dintre acţiunile din regiune sunt puternic expuse la Rusia, în timp ce ţările europene sunt foarte dependente de importurile de mărfuri din Rusia şi Ucraina. Indicele Stoxx Europe 600 a scăzut cu aproximativ 13% de la recordul din ianuarie, mai mult decât scăderea de 9% a S&P 500 de la vârful de închidere.
Acţiunile financiare europene, care au fost unul dintre principalii beneficiari ai redresării economice post-covid, s-au prăbuşit cu peste 20% de la vârful atins la 10 februarie, în timp ce titlurile financiare globale au scăzut cu 10%.
"Războiul este stagflaţionist", spune un analist al Bank of America Corp, comparând situaţia actuală cu şocul petrolier din 1973. Atunci, S&P 500 a scăzut cu aproximativ 40% de la vârf la bază şi doar mărfurile au depăşit inflaţia, a spus el.
Investitorii s-au refugiat în numerar şi în aur, fondurile de piaţă monetară atrăgând 46,3 miliarde de dolari, cel mai mare aflux din ultimele nouă săptămâni, în timp ce 1,9 miliarde de dolari au mers în aur.