Cea mai mare companie de utilități din Grecia are exclusivitate la preluarea Enel România

Cea mai mare companie de utilități din Grecia are exclusivitate la preluarea Enel România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Public Power Corp (PPC), cea mai mare companie de utilităţi din Grecia, a anunţat că a semnat un acord de exclusivitate cu compania italiană Enel privind posibila achiziţie a activelor acesteia din România.

Potrivit PPC, în timpul discuţiilor cu caracter exclusiv, care vor avea loc până la sfârşitul lunii ianuarie 2023, compania elenă va efectua un audit financiar al activelor. După finalizarea auditului, boardul PPC va decide dacă compania elenă va depune o ofertă angajantă către Enel, transmite Reuters.

Luna trecută, cu prilejul prezentării noii sale strategii actualizate, Enel SpA a anunţat că intenţionează să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro (21,51 miliarde de dolari) pentru a-şi reduce datoria netă, urmând să se concentreze pe prezenţa sa în şase ţări.Cea mai mare parte a planului de vânzare de active – care vizează printre altele active din România, Argentina şi Peru – va fi realizată până la finalul lui 2023.

Enel, companie energetică multinaţională şi un lider integrat pe pieţele globale de electricitate, gaze naturale şi energii din surse regenerabile, activează în peste 30 de ţări din lume, având o capacitate totală instalată de peste 88 GW.

ADVERTISING

În România, compania este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, precum şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile, din anul 2005.

Companiile E-Distribuţie operează reţele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării (Muntenia Sud - inclusiv Bucureşti, Banat şi Dobrogea) şi acoperă o treime din piaţa locală de distribuţie.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇