Alocațiile se majorează în trepte. Care e calendarul

Alocațiile se majorează în trepte. Care e calendarul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Finanțelor Publice confirmă majorarea etapizată a alocațiilor, o ipoteză avansată, luni, de premierul Ludovic Orban. Care e prima tranșă însă, nu e clar.

„În ceea ce priveşte majorarea alocaţiilor, decizia va fi comunicată de domnul premier şi este o decizie care este în avizare şi va fi comunicată cât mai curând în şedinţa de Guvern, dar, aşa cum domnul premier deja a anunţat, se va face o creştere a alocaţiilor etapizat, pentru a nu pune în acest moment stabilitatea financiară în pericol”, a anunțat Florin Cîţu, la B1 TV.

ADVERTISING

Care e însă cuantumul exact al primei majorări nu e clar, vom afla în următoarele zile, dar un prag avem: în jur de 15%.

ADVERTISING

Cîțu a ținut să precizeze că nu are niciun conflict cu prim-ministrul, pe această temă.

"Discuţiile pe care le am cu domnul premier şi cu toţi colegii mei sunt discuţii cu cifrele pe masă. Toţi avem acelaşi interes: pe de o parte, da, vrem să şi creştem şi alocaţiile şi pensiile; pe de altă parte vrem să investim, pentru că ştim că numai prin investiţii putem să plătim şi alocaţii şi pensii şi în anii viitori şi, de aceea, noi trebuie să luăm o decizie care să nu arunce economia în aer.

Nu există diferenţe între mine şi premier. Veţi vedea decizia în zilele următoare - mai este puţin - decizia în ceea ce priveşte şi alocaţiile şi pensiile.

ADVERTISING

Aşa cum am spus, vom creşte şi pensiile şi alocaţiile, dar ceea ce trebuie să subliniem este că facem acest lucru într-un moment foarte dificil pentru economie, într-un moment în care economia naţională trece, alături de toate economiile lumii, printr-o criză fără precedent. (...) în martie şi aprilie economia a fost închisă, am avut oameni care au fost în şomaj tehnic, pe care l-am plătit”.

El a ţinut să sublinieze faptul că acest lucru se va face fără asistenţă financiară de la instituţii gen Fondul Monetar Internaţional.

"Într-o situaţie economică în care veniturile la buget scad în toată Europa, când şomajul este mare în Europa, sunt 30 de milioane de oameni în şomaj în Statele Unite, în aceste condiţii să reuşim să creştem şi pensiile şi alocaţiile - am menţinut creşterea salariilor în sectorul public de la începutul anului (...), eu zic că este un lucru care este foarte greu de făcut de orice alt Guvern până acum, şi toate acestea fără să avem asistenţă de la instituţii internaţionale gen FMI. Am făcut totul cu finanţare de la pieţe, am avut încrederea pieţelor pentru că avem un program coerent. Într-o economie globală care trece printr-o recesiune, reuşim să facem acest efort", a arătat ministrul.

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că alocațiile vor fi majorate în etape, dar fără a da un calendar.

"La ora actuală suntem în evaluarea posibilităţilor efective de a susţine o creştere a alocaţiilor. Ce pot să vă spun sigur este că vom creşte alocaţiile. Chiar ne-am gândit la un mecanism de creştere a alocaţiilor care să permită o creştere în mai multe etape, dar procentul efectiv de creştere a alocaţiilor şi ritmul de creştere a alocaţiilor depind de prognozele pe care le vom face", a spus Orban, la sediul PNL.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇