Un câine care își scutură capul din când în când sau se scarpină la ureche după o baie nu este neapărat un motiv de îngrijorare. Urechile lui sunt expuse constant la umiditate, praf și microorganisme din mediu, iar un anumit nivel de curățare naturală face parte din normalitate. Problema apare atunci când acest comportament devine frecvent, insistent sau este însoțit de alte semnale.
Recunoașterea acestor semnale la timp face diferența între o vizită de rutină la veterinar și un disconfort prelungit pentru pacient, mai ales la rasele predispuse la probleme otice.
Ce poate însemna scărpinatul frecvent la urechi
Scuturatul repetat al capului, scărpinatul insistent cu laba, frecarea urechii de mobilă sau de podea și înclinarea ușoară a capului într-o parte sunt semnale de care proprietarii ar trebui să țină cont. La fel și sensibilitatea neobișnuită atunci când urechea este atinsă, chiar și în timpul unei mângâieri obișnuite.
Aceste semne nu reprezintă un diagnostic. Ele arată doar că ceva incomodează câinele la nivelul urechii, fie o acumulare de ceară, fie o iritație, fie o problemă mai serioasă. Doar un medic veterinar poate examina canalul auditiv și stabili exact ce se întâmplă, printr-un consult direct, nu pe baza unei descrieri.
De ce anumite rase sunt mai predispuse
Structura urechii influențează direct riscul de otită. La rasele cu urechi lungi și căzute, canalul auditiv beneficiază de o circulație a aerului mai redusă decât la rasele cu urechi ridicate. Umiditatea și căldura se acumulează mai ușor în interior, iar acest mediu favorizează înmulțirea bacteriilor și a ciupercilor de tipul Malassezia.
La unele rase, cantitatea mare de păr din canal sau pliurile de piele din jurul urechii adaugă un risc suplimentar, prin blocarea aerisirii sau reținerea impurităților. Printre rasele considerate predispuse la otită se numără Cocker Spaniel, Labrador, Golden Retriever, Basset Hound, Beagle, Bulldog Englez, Bulldog Francez, Shar-Pei și Pudel.
Predispoziția rasială crește probabilitatea de apariție a problemelor la ureche, nu o transformă într-o certitudine. Un câine dintr-o rasă predispusă poate să nu aibă niciodată o otită, la fel cum un câine dintr-o rasă considerată cu risc scăzut poate dezvolta una. Rasa este un factor de context, nu o regulă absolută.
Igienă de rutină sau semn că e nevoie de veterinar
Nu orice scărpinat necesită o vizită de urgență la cabinet, dar există semnale care nu ar trebui amânate. Un miros neplăcut, diferit de mirosul obișnuit al urechii, indică de regulă o schimbare care merită investigată. La fel și prezența unor secreții vizibile, indiferent de culoare sau cantitate.
Roșeața sau umflătura vizibilă la nivelul pavilionului auricular sau al intrării în canalul auditiv sunt semne suplimentare de urmărit. Durerea la atingere, manifestată prin ferirea câinelui, mârâit sau vocalizare neobișnuită, precum și înclinarea persistentă a capului într-o parte, se numără printre motivele clare pentru care este necesară o programare la medicul veterinar, fără amânare.
Este important de reținut că produsele de igienă otică, oricât de bine formulate, nu înlocuiesc un tratament antibiotic sau antifungic prescris de medicul veterinar atunci când o infecție este deja instalată. Rolul lor este de curățare și de întreținere a mediului din canalul auditiv, nu de terapie a unei infecții active. Orice schemă de tratament pentru o problemă deja diagnosticată rămâne decizia exclusivă a medicului veterinar, adaptată situației fiecărui pacient.
Rutina de igienă, un obicei util pentru rasele predispuse
Pentru câinii din rasele cu risc crescut, o rutină de curățare periodică a canalului auditiv, integrată în îngrijirea obișnuită, poate reduce riscul de acumulare a umidității și a impurităților care favorizează otitele, fără a elimina complet posibilitatea apariției lor. Un astfel de obicei se stabilește, de regulă, împreună cu medicul veterinar, care recomandă și produsul potrivit fiecărui caz.
Dintre soluțiile disponibile prin cabinete și farmacii veterinare, protocolul Clorexyderm este un exemplu de abordare topică pe care un medic veterinar o poate propune pentru igiena de rutină a urechilor la câinii predispuși. Clorexyderm® oto conține digluconat de clorhexidină 0,05% și se folosește, pentru igienă de rutină, de 2-3 ori pe săptămână, prin instilare în canal, masarea bazei urechii și îndepărtarea excesului cu o cârpă sau tifon curat. Pentru o acțiune mai puternică, gama include și Clorexyderm® oto più, cu digluconat de clorhexidină 0,06%, recomandat de 1-2 ori pe săptămână. Alegerea produsului și frecvența exactă rămân, în orice caz, în sarcina medicului veterinar. O discuție despre igiena urechilor la câini, purtată direct cu medicul veterinar, rămâne cel mai sigur punct de plecare.
Scărpinatul ocazional la urechi face parte din comportamentul normal al oricărui câine. Atenția acordată frecvenței, intensității și semnelor însoțitoare este ceea ce permite o intervenție la timp, indiferent de rasă.
Gaura din bugetele de pensii, șomaj și sănătate se adâncește. A ajuns la aproape 28% din deficitul total
Raport american despre România: Un aliat-cheie pe flancul estic, dar instabilitatea politică ține investițiile pe loc
25 de ani de la finala de poveste dintre Serena și Venus Williams de la US Open: Povestea unei rivalități de colecție
Deputații nu vor mai putea vota de pe tabletă: „Parlamentarii trebuie să fie prezenți fizic la muncă”
