Porturile din Europa devin uriașe parcări pentru mașinile din China, care stau blocate și câte un an (Foto)

Porturile din Europa devin uriașe parcări pentru mașinile din China, care stau blocate și câte un an (Foto)

Tot mai multe mașini electrice importate, mare parte din China, sunt blocate în porturile din Europa, pe fondul scăderii acestui segment al pieței auto de pe continent.

Porturile Antwerp și Zeebrugge din Belgia sunt inundate de mașini electrice. Cele mai multe sunt produse în China, relatează Euronews.

În porturile Calloo, de lângă Antwerp, și Zeebrugge, parcările uriașe cu o capacitate de 130.000 de mașini sunt pline cu modele chinezești, printre care MG, BYD, Nio, XPeng, Lynk & Co, Omoda și Hongqi.

ADVERTISING

Surse citate de Euronews au spus că în unele cazuri mașinile stau și un an în portul Antwerp.

În timp ce autoritățile europene fac eforturi pentru sprijinirea industriei auto de pe continent, exporturile de mașini din China continuă să pompeze un număr imens de mașini. În primul trimestru al acestui an au fost aduse în Europa 1,3 milioane de mașini produse în China, cu 33% mai multe decât în urmă cu un an, iar cele mai multe au fost modele electrice, potrivit Asociației Europene pentru Logistica Vehiculelor.

ADVERTISING

În februarie, destinația principală din Europa a producției auto chineze a fost Belgia, unde invazia mașinilor electrice a transformat porturile în parcări.

"Asta se întâmplă în toate porturile europene care au un număr mare de mașini", a spus un purtător de cuvânt al portului Antwerp-Bruges, al doilea ca mărime din Europa.

Aici au ajuns aproape 1,7 milioane de mașini anul trecut, cu puțin sub recordul de 1,9 milioane înregistrat în 2019.

Estimările conducerii portului menționat arată că anul acesta numărul mediu de vehicule sosite din China s-ar putea situa undeva între 600.000 și 1.000.000.

Una dintre explicații este încetinirea vânzărilor auto în Europa. Vânzările de vehicule electrice Volkswagen în Europa, de exemplu, au scăzut cu 24% în primele trei luni ale anului, comparativ cu anul precedent, consumatorii revenind la mașinile pe benzină.

ADVERTISING

Cererea de mașini electrice a înregistrat o scădere și la nivel global, iar marii producători suspendă investiții de zeci de miliarde. Volkswagen a anunțat la finele anului trecut că a suspendat investiția pentru construcția unei gigafabrici de baterii electrice auto, pe fondul încetinirii cererii de vehicule electrice. Gigantul german a oprit procesul de căutare a unui posibil amplasament în Europa de Est, având în vedere locații în Cehia, Ungaria, Polonia sau Slovacia.

Și pe imensa piață auto americană a scăzut cererea pentru autovehicule electrice. Firma de cercetare de piață Canalys a estimat că vânzările globale de vehicule electrice au crescut cu 49% în prima jumătate a anului trecut, ceea ce reprezintă o scădere față de ritmul de creștere de 63% de anul trecut.

Potrivit conducerii portului Antwerp-Bruges, un alt factor al blocajului din porturile europene este legat de capacitatea mai mică de transport rutier de marfă pentru mașini și de lipsa de șoferi de livrare, precum și capacitatea mai mică disponibilă pentru transportul maritim de mașini pe distanțe scurte în Europa.

Financial Times, care a scris prima oară despre aglomerația din porturile europene, pune fenomenul pe seama faptului că mașinile produse în China sunt livrate în Europa fără o rețea de distribuție și de transport pe continent, iar din această cauză modelele chinezești nu se vând în Europa atât de repede.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇