Guvernul Italiei a confirmat, marţi seară, că va bloca în Consiliul UE planul Parlamentului European de interzicere a producţiei de vehicule cu ardere internă începând din anul 2035. Iniţiativa urmează să fie respinsă şi de Germania.
Guvernul de la Roma semnalase din 15 februarie că va respinge iniţiativa Comisiei Europene, aprobată deja în Parlamentul European, care însă nu poate lua singur decizii.
"Este o decizie nebunească, cu o serie de efecte negative, o decizie luată împotriva industriei şi a angajaţilor italieni şi europeni, cu avantaje totale pentru companiile şi interesele chineze. Este vorba de ideologie, de ignoranţă sau de rea-intenţie?", declara pe 15 februarie Matteo Salvini, vicepremier şi ministru al Infrastructurii şi Transporturilor în Guvernul premierului Giorgia Meloni, conform postului SkyTG24.
Şi Germania intenţionează să voteze împotriva iniţiativei Comisiei Europene. Volker Wisssing, ministrul german al Transporturilor, a declarat marţi, potrivit revistei Bild şi site-ului Tagesschau.de, că Berlinul nu poate accepta o iniţiativă a UE care nu prevede folosirea în continuare a carburanţilor sintetici ecologici.
"Folosirea carburanţilor sintetici trebuie să fie posibilă după anul 2035", a afirmat Wissing.
Parlamentul European a aprobat pe 14 februarie un plan care prevede că în Uniunea Europeană nu vor mai putea fi fabricate maşini dotate cu motoare pe ardere internă din anul 2035.
Decizia controversată, luată de Parlamentul European pe baza unei iniţiative legislative a Comisiei Europene, va trebui aprobată în aceeaşi formă de Consiliul UE, în unanimitate. Dacă nu va fi aprobată în aceeaşi formă, proiectul va trebui modificat.
Parlamentul European nu a ţinut cont de obiecţiile Germaniei, care ceruse includerea posibilităţii fabricării în continuare a motoarelor cu ardere internă pe bază de biocombustibili, carburanţi sintetici sau hidrogen.