Creștere de 113% a înmatriculărilor de mașini electrice în aprilie. Cele mai populare modele în România

Creștere de 113% a înmatriculărilor de mașini electrice în aprilie. Cele mai populare modele în România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Parcul auto electric din România a ajuns la un volum de 68.454 de vehicule în acest moment, dintre care 1.308 de unități au fost înmatriculate doar în luna aprilie a acestui an, în creștere cu 113% față de aceeași perioadă din 2025.

Datele publicate luni de Lektri.co, unul dintre principalii jucători din domeniul mobilității electrice de pe piața locală, relevă faptul că, din totalul de 42.448 de vehicule înmatriculate luna trecută în România, indiferent de motorizare, autovehiculele electrice au reprezentat 3,08%, relatează Agerpres.

ADVERTISING

Totodată, din cele 1.308 de electrice înregistrate în circulație, în acest interval, 1.233 sunt autoturisme, iar 75 autoutilitare electrice.

După scăderea a 49 de radieri, bilanțul net al lunii rămâne la 1.259 vehicule electrice. Comparativ cu aprilie 2025, când au fost înmatriculate 612 de mașini pur electrice, în aprilie 2026 rezultă o creștere de 113%.

La nivel cumulat pe anul 2026, până la 30 aprilie, în România au fost înregistrate 5.248 vehicule electrice.

Mașinile electrice cu cele mai multe înmatriculări în aprilie

  • Tesla Model 3 (165 de unități);
  • Tesla Model Y (114 de unități);
  • BYD Sealion 7 (70 de unități);
  • BYD Dolphin Surf (57 de unități);
  • Hyundai Kona Electric (57 de unități).
ADVERTISING

De asemenea, în ierarhia lunii aprilie 2026 se mai regăsesc: Dacia Spring (56 de unități), Ford Puma Gen-E (38 de unități), BYD Atto 2 și Renault Zoe (cu câte 27 de unități), Audi e-tron (26), Volkswagen ID.4 (cu 24 de unități), BYD Seal și Renault 5 E-Tech Electric (câte 22 de unități), MG4 (cu 20 de unități) și Ford Explorer (19).

Potrivit sursei citate, parcul auto electric din România a ajuns la 68.454 de vehicule, în aprilie a acestui an.

Mașinile electrice cu cele mai multe înmatriculări în România

  • Dacia - 18.724 de unități (27,35% din total)
  • Tesla - 12.151 unități (17,75%)
  • Volkswagen - 5.718 de exemplare (8,35%)
  • Renault - 5.255 de unități (7,68%)
  • Hyundai - 4.322 de unități (6,31%).
ADVERTISING

Urmează mărci cu prezență consolidată pe piața locală: Mercedes-Benz (2.888 de unități), BMW (2.628), Ford (2.419), Nissan (1.372) și BYD (1.249).

Peugeot (1.135 de unități), Skoda (1.084), Smart (965), Audi (928) și Volvo (810) completează primele 15 poziții ale parcului auto electric național.

T.D.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google