Alianța USR PLUS a crescut în preferințele românilor, față de luna trecută, apropiindu-se astfel de PSD.
Conform barometrului Europa FM, daca duminica aceasta ar avea loc alegeri, USR PLUS ar obține 20,4%. Înaintea alianței conduse de Dan Barna și Dacian Cioloș s-ar afla PSD cu 21,7% și PNL cu 32,6%, care scade cu doua procente fața de sondajul din septembrie. În schimb, PSD a crescut cu aproximativ 2% față de datele de luna trecută.
Pro România, partidul lui Victor Ponta, ar obține 8,9% dintre voturi, iar UDMR– 5,1%. PMP ar fi la limită de prag cu 4,8%. ALDE ar obține doar 2,5%, dar între timp a fuzionat cu Pro România.
Sondajul a fost realizat de IMAS la comanda Europa FM în perioada 7 – 28 octombrie, pe un eșantion de 1.010 persoane și are o marjă de eroare de 3,1%.