Recunoașterea greșelii, căința și mai ales întoarcerea celuilalt obraz sunt precepte creștine, lucruri pe care Biserica le așteaptă de la enoriașii săi, pentru ca aceștia să aibă acces la sacru și la mântuire. Dar nu le mai cere de la sine, în zile care pun și așa la încercare omul în felurite chipuri, fără să mai fi fost nevoie și de anatema aruncată de Patriarhie.
Patriarhul Daniel s-a luat la trântă cu puterea politică, marcând pelerinajul ca fiind un teritoriu sub jurisdicție bisericească, scos, așadar, de sub regulile autorității laice.
Un viciu de perspectivă, cum ar spune teologia, atunci când ne întrebăm cum e cu putință răul în lume, de vreme ce aceasta e creația divinității.
În capcana unei îngustări a privirii a căzut și patriarhul Daniel, pentru că nu a fost vorba nicio clipă despre reglementarea pelerinajului ca manifestare religioasă, ci despre reguli pentru protejarea oamenilor în mulțime. Condiția de pelerin nu a fost pusă în discuție, nici legitimitatea pelerinajului.
Biserica nu era chemată la niciun război, mai ales la unul în care să fie nevoie ca însuși Dumnezeu să intervină și să modifice ordinea politică, așa cum ar fi făcut-o în 1989.
Și, atunci, de ce declarația de putere a patriarhului? Și, mai ales, pentru urechile cui? Ale enoriașilor, să audă că turma este păstorită? Ale politicienilor, să audă că Biserica nu poate fi ocolită în campanie?
Iar cea mai grea problemă a acestei declarații nu e șantajarea Cezarului, ci neadevărul.
Dictatura comunistă, spune patriarhul, a căzut pentru că a sfidat Biserica și a interzis un pelerinaj și atunci Dumnezeu a fost nevoit să intervină și să schimbe ordinea politică. Sunt răsturnate mai multe adevăruri:
- Adevărul istoric – Comunismul a căzut pentru că a fost invalidat economic și social. Nu pentru că s-a așezat în locul lui Dumnezeu, uzurpând sacrul, nu pentru că oamenii s-au opus instaurării unei religii golite de divinitate, nu pentru că a luat oamenilor libertatea.
- Adevărul social – Comunismul nu a fost potrivit și armonios cu societatea, până în momentul pelerinajului din 1989. Nu a fost o simfonie care s-a stricat după aproape jumătate de secol.
- Adevărul factual – Comunismul ca regim politic a fost din capul locului inuman, ostil omului și divinității deopotrivă. A ucis oameni și biserici. A ucis preoți, a desființat lăcașe de cult, a trecut cu buldozerul peste icoane. A spune că Dumnezeu a intervenit numai atunci când Partidul Comunist Român a stricat un pelerinaj înseamnă să admiți că răul de până atunci era tolerabil. Nimeni nu poate spune asta.
Dincolo de nepotrivirile istorice, e în acest discurs o inadecvare totală la propriul drum în istorie. Tocmai din felul în care BOR s-a comportat în comunism și apoi s-a raportat la comunism, pentru că dosarele prelaților ortodocși nu sunt deschise public, vine denunțarea colaborării cu dictatura.
Iar ce spune în acest context patriarhul Daniel e că această colaborare ar fi funcționat mai departe, dacă politicul și-ar fi văzut lungul nasului. Indiferent de frigul din case. Indiferent de foame. Indiferent de închisori.
Într-o carte care vorbește despre cum oamenii normali, cei care nu ar ucide cu mâinile lor niciun fluture, ajung să comită relele cele mai mari, scriitoarea croată Slavenka Drakulic vorbește despre cum istoriile falsificate, trucajele, mitizarea, indulgența față de micile minciuni care ne fac propria istorie mai suportabilă obturează privirea și îi fac pe oameni să nu mai fie capabili să recunoască sau să ceară adevărul.
E un rău premeditat, care face rău deopotrivă Bisericii și credincioșilor, pentru că presupune că turma nu s-ar lăsa păstorită fără aceste trucaje ale istoriei. Or, la fel ca electoratul, și enoriașii înțeleg mai mult și mai bine și s-ar descurca cu adevărul, atâta vreme când nu se știu duși de nas.
Iată şi opinia Ioanei Ene Dogioiu pe acest subiect
Nu e nevoie, așadar, să pretinzi, așa cum o face într-un fel de replică pentru presă Patriarhia, că ai făcut rezistență în comunism și de aici pornind să spui o poveste mai bună despre tine. E suficient să deschizi istoria și odată cu ea dosarele și să ajuți astfel societatea să își vadă trecutul cel adevărat.
Dar Patriarhia a ales trucajul și, dată în vileag, a aruncat anatema asupra celor care au criticat-o, lăsând să se vadă chipul schimonosit al resentimentului.
Și tocmai credincioșii care s-au supus greutăților pelerinajului - condiția pelerinajului e să fie anevoios, de unde urcarea unui deal, coada de noapte - au fost lăsați deoparte, în zile în care ei se străduiesc să nu cadă pradă, iată, viciului de perspectivă.