Mic eseu despre nevoia de mărturisire a credinţei

Mic eseu despre nevoia de mărturisire a credinţei

E greu să dai măsura credinţei tale zi de zi, e obositor. Lumea e un amalgam în care credinţa e atacată zilnic de felul laic în care regulile şi legile conduc societatea.

Credinţa creştină nu mai e prezentă pe stradă, la orice oră, credinţa s-a refugiat în biserică. Creştinii plini, cei care îşi doresc ca societatea să fie aidoma preceptelor lor, se simt în societate puşi la zid. Ei nu înţeleg de ce regulile care stau la baza credinţei lor nu stau la baza societăţii în care trăiesc.

Ei nu se mai regăsesc în societate, se regăsesc doar în credinţă alăturea sau în interiorul bisericii lor. Poate că numai în interiorul bisericii lor.

Pentru ei, ritualul zilnic sau săptămânal de a merge la biserică, de a asculta liturghia este capital. Merg pe stradă cu umerii strânşi şi se deschid în interiorul bisericilor. Doar acolo ei cred că sunt ei însişi şi au nevoie de leacul ăsta ca să meargă mai departe încă o zi, încă o săptămână.

Pentru ei, a-şi mărturisi credinţa e un factor capital, e esenţa vieţii lor. Dacă nu o pot face în societate, o pot face în interiorul bisericilor. Dar la un moment dat slujba nu mai e de ajuns şi credincioşii simt nevoia unui fapt mai mare decât închinatul zilnic.

Procesiunea la moaşte exact asta face, dă posibilitatea credincioşilor să-şi manifeste credinţa într-un fel în care în interiorul bisericilor nu o pot face.

Se adună la moaşte din toată ţara, se pun la rând şi aşteaptă ore în şir ca să atingă sfintele. Credeţi că ei nu ştiu că simpla rugăciune, cea de acasă, ar fi de ajuns?

Dar presaţi de societatea laică simt nevoia să se adune pentru a-şi demonstra unii altora cât sunt de mulţi, deci cât sunt de puternici. Simt nevoia să se adune ca să capete de la ceilalţi confirmarea credinţei lor. Merg acolo ca să mai adune putere pentru încă nişte luni, pentru încă un an.

Pentru că Biserica, instituţia aceasta, nu le poate satisface întru totul foamea de credinţă, foamea de miracol. E greu să le spui credincioşilor că s-au născut târziu, că miracolul Cristului s-a înfăptuit, iar ei trebuie doar să rudească şi să se supună, ca să facă lumea asta mai bună.

Poate că au încercat şi nu au reuşit şi au nevoie de ceva ce este deasupra Bisericii, ca să aibă putere să meargă înainte.

Au nevoie să atingă rămăşiţele sfinţilor, ca să se încredinţeze că ei au existat şi că la sfârşitul lumii ei vor merge înaintea lor, ca să deschidă porţile Raiului. Iar ameninţarea de zi cu zi, de la slujbă, cum că aceia care nu sunt merituoşi vor umple iadul, nu e destul să vâre în inimile închinătorilor credinţa că ei personal vor urca dincolo de el.

Cei ce merg la moaşte sunt deasupra Bisericii, au nevoie de dovezile astea împotriva instituției, împotriva prelaţilor. Ei nu merg la Sfântul Dumitru sau la Sfânta Parascheva ca să facă pe placul Prea Fericitului Daniel. Ei nu merg acolo să ducă o luptă cu statul civil, care le interzice sau le sugrumă pelerinajul. Dincolo de Poliţie sau de Biserică, ei merg acolo să depună o mărturisire de credinţă.

Cum poate statul să interzică asta? Cum poate Biserica să gestioneze un proces care este mai presus de ea? Nu văd cum.

Dincolo de peroraţiile ateilor care privesc totul în număr de bolnavi care va exploda după pelerinaj sau al Bisericii care aseamănă astăzi-ul cu ieri-ul ceauşist, ce avem este incapacitatea BOR de a canaliza şi de a ţine sub control un fenomen care este mai presus de ea. Un fenomen care este dincolo de puterile ei ca instituție.

Nu doar BOR este vinovată, ci societatea în ansamblul ei, pentru că dacă societatea civilă ar şti să limpezească traiul zilnic astfel ca orice credincios să se simtă confortabil în propria piele în oricare loc din patrie, n-am avea parte de controverse buimace privind pelerinajele la moaşte.

Citeşte pe aceeaşi temă şi:

Am avea parte de toleranţă şi de înţelegere, am avea parte de o atitudine a Bisericii aidoma celei de la Roma, în care papa a declarat că slujba de Crăciun, aidoma celei de Paşte, se va desfăşura fără credincioşi din cauza pandemiei.

Biserica lor are grijă în principal de credincioşii lor, biserica noastră pare a avea ca grijă principală prezervarea puterii sale în opoziţie cu puterea politică. Fără să înţeleagă că grija faţă de sănătatea enoriaşilor e mai presus de dorinţa sa de mărire.

Până mai ieri a fi ortodox însemna a pleca fruntea sub vremi pentru ca enoriaşii tăi să supravieţuiescă. Ce sumeţire face ca azi să nu mai înţelegem aceste lucruri?

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro: