După 8 ani, punct final al controlului PSD asupra României. De ce social-democrații pot pierde alegerile parlamentare?

După 8 ani, punct final al controlului PSD asupra României. De ce social-democrații pot pierde alegerile parlamentare?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Alegerile rezolvă multe probleme într-o societate democratică, dar nu pe toate. Ele sunt precum pietrele mari puse în albia unui râu care transformă curgerea acestuia. Râul, societatea noastră, poate prinde viteză, poate fi încetinit sau curgerea lui poate fi chiar oprită.

E normal ca liderii de partid să încerce să-și exagereze victoria sau să-și minimalizeze înfrângerea, dar nu există alegeri fără învingători și învinși.

Alegerile fără câștigător și fără învins

“Vreau să-i asigur pe bucureşteni că peste zece zile, din momentul în care vom depune jurământul, o să înceapă o altă administraţie. Vreau să-i asigur pe bucureşteni, iar premierul o să vă spună mai multe, că vom colabora cu Guvernul României pentru rezolvarea acelor probleme care nu pot fi rezolvate altfel”, a declarat în seara alegerilor Nicușor Dan, noul primar al Bucureștiului.

Acesta e discursul unui învingător, orice s-ar spune. În urmă cu o săptămână, erau foarte puțini cei care mizau pe o victorie a “independentului” Nicușor Dan.

Intrarea lui Traian Băsescu în cursă, un fost președinte de țară care a câștigat și două mandate de primar al Bucureștiului, era considerată de sociologi, pe bună dreptate, un vector puternic de favorizare a Gabrielei Firea (PSD), edilul în funcție.

ADVERTISING

Nicușor Dan a dus torța victoriei la PNL și USR PLUS și a făcut breșa care scoate România din logica partidelor-mamut. Cum a arătat ziua victoriei la Magazinul București

Printr-o mobilizare puternică în ziua votului la București, au participat cu patru procente mai mulți alegători decât în 2016, reprezentantul unei alianțe politice dintre PNL și USR-PLUS a reușit să înlăture administrația social-democrată care controla orașul de 12 ani, din 2008.

Bucureștiul indică favoritul pentru alegerile parlamentare

Aceasta e o mare victorie atât pentru PNL, cât și pentru USR-PLUS și va avea un impact important asupra alegerilor generale care se vor desfășura, cel mai probabil, în data de 6 decembrie.

Pentru a percepe cât de important e Bucureștiul în ce privește tendința politică a României la un moment dat, trebuie amintit faptul că formațiunea sau alianța care a câștigat acest oraș la nivel de primar general într-un scrutinul local a ieșit întotdeauna învingătoare în alegerile generale, începând cu anul 1996.

A fost o singură excepție, e vorba de 2000, când Traian Băsescu, liderul PD, reușește o victorie surprinzătoare în fața lui Sorin Oprescu, reprezentantul PSD.

În acel an, după guvernarea-dezastru a Convenției Democrate, în Capitală a fost o confruntare între două formațiuni provenite din același mare partid condus de Ion Iliescu, FDSN, urmașul FSN.

Traian Băsescu a câștigat în 2000 o rundă de alegeri desfășurată în două tururi cu ajutorul decisiv al unui electorat anti-Iliescu, dezamăgit de CDR și care l-a văzut ca pe un colac de salvare.

În contextul unui scrutin local organizat, total nedemocratic, într-un singur tur de scrutin, unul care avantajează mult administrația aflată la putere, cu atât mai mult alegerile de la București vor arăta tendința politică pentru cele parlamentare.

Bloomberg: Guvernul României primește un impuls pentru parlamentare prin victoria din București

Marea surpriză. Lupii tineri s-au impus!

Dar în data de 27 septembrie s-a petrecut un fenomen mult mai profund și îmbucurător pentru sistemul politic din România. Noua generație de lideri a reușit să câștige în orașe controlate de mafii locale care susțineau primari PSD sau PNL cu multe mandate în spate.

E ceea ce s-a întâmplat la Timișoara, unde Dominic Fritz, un cetățean german, a câștigat primăria, ce s-a întâmplat la Bacău, unde Lucian Viziteu a reușit să schimbe administrația PSD în urma unei alianțe locale PNL-USR-PLUS sau ce s-a întâmplat la Brașov, unde Allen Coliban, reprezentantul USR-PLUS, a reușit să-l înlăture pe primarul Gheorghe Scripcaru, PNL, care controla Brașovul de 16 ani. 

Va reuși noua generație de oameni politici să se remarce la alegerile locale? În Timișoara, Constanța și Bacău, confruntarea e pe muchie de cuțit. Ce înseamnă pentru România?

La Constanța, reprezentantul noului val, e vorba de Stelian Ion, deputat USR-PLUS, a pierdut la mustață în fața lui Vergil Chițac, senator PNL, confruntarea în sine reprezentând sfârșitul unei dominații PSD de 20 de ani.

Alegerile locale, cel mai precis sondaj pentru cele generale

În ce privește scorul politic, acesta fiind dat de voturile obținute pentru Consiliul Județean și Consiliul General al Municipiului București, PSD a luat 30%, PNL, 34%, iar USR-PLUS, 13%.

Se poate spune că liberalii au devenit prima forță politică a țării, PSD rămânând a doua.

TabelAlegeriSeptembrie2020
Comparație a scorului politic (adică votul obținut de partide pentru Consiliile Județene) în anul 2020 cu 2016

Sunt multe comentarii după alegeri că USR-PLUS, la votul politic, a luat foarte puțin în comparație cu cât era cotat în sondajele de opinie.

Problema la USR-PLUS a fost că au avut liste de candidați depuse pentru doar 1.700 de UAT-uri (unități administrativ teritoriale - municipii, orașe, comune) dintr-un total de 3.181, deci undeva la 53%.

Pentru că nu au acoperit decât jumătate de țară, campania electorală a fost țintită pe zonele unde au avut candidați și de aici a apărut limitarea naturală a scorului politic. 

Alianța USR PLUS e pe un trend bun (Sociolog)

“În condițiile date de specificul fragmentării alegerilor locale, dar și de cele legate de pandemie, am fost nevoiți să ne concentrăm campania pe localitățile unde am avut candidați.

Obiectivul USR-PLUS a fost să atingem un scor politic de 10% la acest scrutin”, a declarat Liviu Iolu, membru în echipa de campanie pentru alegerile locale și parlamentare a USR-PLUS, în exclusivitate pentru SpotMedia.ro.

În anul 2016, la alegerile locale, PSD a avut un scor de 39,6%, la alegerile generale din același an, obținând unul de 46%. Duminică, PSD a pierdut aproape 10%, dar și controlul Bucureștiului.

Scorul politic total al PNL și USR-PLUS este în jur de 47%. Doar menținerea acestuia pentru alegerile parlamentare înseamnă că în viitorul legislativ va exista o majoritate consolidată a celor trei formațiuni.

O veste proastă pentru PSD vine din diaspora

Vestea proastă pentru PSD e că va fi mult mai rău. La alegerile generale vor intra în joc în jur de 600.000 de voturi care vor veni din străinătate (o medie dintre numărul de voturi venit din diaspora la europarlamentarele din 2019 și numărul de voturi venit la prezidențiale).

Dacă se va păstra prezența de 46% de la locale, voturile din diaspora vor reprezenta un pachet de 7 procente care se vor distribui exclusiv la USR-PLUS și PNL. Asta va duce la o creștere importantă pentru aceste formațiuni în raport cu PSD.

Dacă adăugați la toate acestea și faptul că social-democrații nu mai sunt la guvernare și nu mai domină consiliile județene și locale într-o bună parte din țară, erodarea va fi și mai accentuată.

În data de 27 septembrie, dominația de opt ani a PSD asupra României a luat sfârșit. S-a intrat într-o nouă epocă.  

Citiți alte articole interesante despre efectele alegerilor locale din 2020:

Claudiu Năsui (USR PLUS): Vom face alianță cu PNL în Consiliul Capitalei, PMP nu va primi un cec în alb

Unde sparge USR PLUS monopolul PSD/PNL la alegeri si miza fiecărui vot: La lumină, se fură mai greu! - Interviu cu Dacian Cioloș

Votul apei calde si victoria la scor a USR-PLUS


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇