Medicii şi asistenţii din Iași, trişti şi revoltaţi că eforturile lor nu sunt înţelese de cei care protestează în stradă

Medicii şi asistenţii din Iași, trişti şi revoltaţi că eforturile lor nu sunt înţelese de cei care protestează în stradă

Medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, susţine că medicii şi asistenţii de urgenţă din cadrul UPU sunt revoltaţi că eforturile lor nu sunt înţelese de cei care protestează în stradă, precizând că au existat scandări împotriva medicilor şi în faţa spitalului ”Sfântul Spiridon” din Iaşi.

Medicul Diana Cimpoeşu afirmă că echipa medicală din cadrul Unităţii Primiri Urgenţe de la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi a îngrijit, luni seară, aproximativ 40 de pacienţi, dintre care 12 au fost confirmaţi pozitivi, şi că în acest timp în faţa spitalului au venit mai multe persoane care scandau împotriva cadrelor medicale.

ADVERTISING

Voiculescu condamnă protestele din curțile spitalelor: Nici în războaie nu se atinge nimeni de medici. Ignoranța nu justifică astfel de acțiuni

”Aseară (luni seară – n.r.), echipa din UPU s-a ocupat de vreo 40 de pacienţi dintre care 12 Covid pozitivi. Opt paciente aveau între 51 şi 72 ani şi erau cu necesar de oxigen mare. Nu existau locuri pentru internare în spitalele Covid şi suport. În acest timp, afară se auzeau vocile unor persoane care scandau anti în faţa spitalului. Medicii şi asistenţii de urgentă erau trişti şi revoltaţi. Trişti pentru că azi (marţi – n.r.) urma să fie slujba de înmormântare a colegului infirmier decedat de Covid 19.

ADVERTISING

De asemenea, colegii mei erau revoltaţi pentru că efortul lor nu este înţeles de cei sănătoşi, care pot face un milion de lucruri bune să scadă transmiterea acestei boli care generează deces, fibroză pulmonară, insuficienţă respiratorie cronică cu necesar permanent de oxigen, afectare cardiacă, renală, musculară, nervoasă sau psihică. Fiecare ar putea face ceva pentru ca alţii să trăiască”, a declarat marţi seară medicul Diana Cimpoeşu.

Ea a mai spus că speră ca toţi cei bolnavi de Covid să se însănătoşească şi ”să nu le tulbure niciodată liniştea cei care scandează împotriva medicilor”.

ADVERTISING

În ultimele două seri au avut loc proteste la Iaşi împotriva restricţiilor impuse de guvern. Dacă luni seară la manifestaţii au participat peste o sută de persoane, marţi, la proteste au venit câteva zeci de oameni.

Vezi și Încă o zi de proteste în țară: Numărul participanților este mult redus. Cei mai mulți nu poartă nici azi mască (Foto & Video)

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇