Războiul din Orientul Mijlociu a ajuns în ziua 31, în care am consemnat noi declaraţii (nu se ştie cât adevăr conțin) ale președintelui SUA Donald Trump.
Liderul de la Casa Albă a susținut că a primit alt „cadou” de la iranieni – începând de luni alte 20 de nave vor fi lăsate să treacă prin strâmtoarea Ormuz.
Cel care ar fi autorizat mişcarea este Mohammad Bagher Ghalibaf (preşedintele Parlamentului), însă acesta a adoptat oficial un discurs dur, amenințător și a acuzat SUA că pregătesc în secret o intervenție militară, în timp ce public susțin că urmăresc dialogul.
Trump a vorbit deschis despre preluarea petrolului iranian, inclusiv prin ocuparea insulei Kharg, esențială pentru exporturile Teheranului.
Tot el a susținut că Iranul a acceptat „majoritatea” condițiilor americane, dar declarațiile sale au fost contrazise de la Teheran. Iranul a transmis că nu au avut loc negocieri directe cu Washingtonul, iar lista de 15 puncte conţine cerințe „în mare parte excesive, nerealiste și iraționale”.
După toate aceste declaraţii, într-o răbufnire pe Truth Social, președintele american a avertizat că, dacă Iranul nu va ajunge la un acord cu SUA și nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz, Statele Unite îi vor distruge (celebrul "obliterate") centralele electrice, sondele de petrol și insula Kharg, chiar stațiile de desalinizare.
În schimb, secretarul de stat american Marco Rubio a susținut că există fracturi în interiorul leadership-ului de la Teheran și s-a declarat optimist cu privire la posibilitatea de a colabora cu responsabili iranieni, despre care a spus că au transmis Washingtonului unele mesaje pozitive în privat.
Între timp, Wall Street Journal a scris că Trump ia în calcul o operațiune riscantă în Iran, pentru a extrage 450 kg de uraniu îmbogățit, expunând trupele americane la pericole majore.
O mişcare radicală a venit din Spania, unde Guvernul Pedro Sánchez a închis spațiul aerian pentru zborurile americane implicate în operațiunea militară împotriva Iranului.
Lovitura zilei a aparținut Iranului, care a vizat rafinăria din Haifa, unde a izbucnit un incendiu.
Iar cifra zilei a venit din Emirate - 2.381 de drone şi rachete iraniene au fost neutralizate doar în Emirate, de la începutul conflictului.
Pe plan economic, prețul petrolului a crescut într-o lună cu peste 50%. Piețele asiatice sunt în scădere, iar statele încep să adopte măsuri de urgență, de la reduceri de taxe la combustibil până la planuri de securitate energetică.
În ciuda acestor evoluții, unele fluxuri comerciale continuă, precum transporturile de GPL către India, semn că blocajul din Ormuz nu este total.
Aspectul umanitar al războiului este copleşitor. Atacurile Israelului au dus deja la strămutarea a aproximativ 20% din populația Libanului în doar trei săptămâni, iar în medie 19.000 de copii sunt forțați zilnic să-și părăsească locuințele, potrivit UNICEF. Tot în Liban un militar ONU a fost ucis și un altul rănit.
- Ziua 30, război în Orientul Mijlociu. Discuții SUA - Iran în Pakistan, în curând. Iranul vrea control total pe Ormuz. EAU cere despăgubiri. Se va interveni terestru?
Spotmedia.ro v-a ținut la curent, și în ziua 31, cu cele mai importante informații despre războiul din Orientul Mijlociu:
- Rubio vorbește despre "fracturi" interne la Teheran - Există "fracturi" printre membrii ierarhiei iraniene, iar SUA consideră că personalități care au "puterea de a acționa" vor ajunge în cele din urmă să se impună, a spus Rubio la emisiunea "Good Morning America" de la ABC. "Există în mod clar oameni care ne vorbesc, într-un mod în care cei care erau anterior la conducerea Iranului nu o făceau, despre lucruri pe care sunt pregătiți să le facă" și care "sunt dispuși să-și orienteze țara într-o direcție diferită", iar "ceea ce vă spun ei sau declară public în fața lumii nu reflectă neapărat ceea ce spun în discuțiile cu noi", a susținut Rubio. El a refuzat să precizeze identitățile responsabililor iranieni despre care spune că ar discuta în acest mod cu Washingtonul asupra condițiilor încetării războiului lansat de SUA și Israel, pentru a nu-i pune în pericol.
- Rachetă iraniană, interceptată de NATO - O rachetă balistică lansată din Iran a intrat luni după-amiază în spațiul aerian turc, fiind doborâtă de apărarea aeriană NATO desfășurată în estul Mediteranei. Detalii AICI.
- Bilanţul din Emirate - Emiratele Arabe Unite au anunțat că sistemele lor de apărare aeriană au interceptat până în prezent 11 rachete balistice și 27 de drone lansate din Iran în cursul zilei de astăzi. Ministerul Apărării a precizat că, de la începutul conflictului, au fost neutralizate în total 1.941 de drone și 440 de rachete. Potrivit autorităților, atacurile iraniene au provocat moartea a 11 persoane și rănirea altor 178.
- Trump răbufneşte - Președintele american a avertizat că, dacă Iranul nu va ajunge la un acord cu SUA și nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz, Statele Unite își vor încheia implicarea militară în regiune prin distrugerea (celebrul "obliterate") centralelor electrice, a sondelor de petrol și a insulei Kharg, precum și posibil a tuturor stațiilor de desalinizare, pe care încă nu le-au atacat. Declarațiile au fost făcute pe Truth Social, la scurt timp după ce Trump a sugerat într-un interviu pentru Financial Times că ar prefera să ia controlul asupra petrolului iranian. Anunțul a dus la creșterea prețului petrolului, cotaţia Brent depășind 116 dolari/baril.
- Lovitura zilei - Complexul rafinăriei din Haifa, Israel, a fost lovit de resturi provenite de la un atac interceptat, provocând degajări mari de fum negru, a anunțat serviciul israelian de pompieri și salvare. Impactul a afectat un rezervor de combustibil și acoperișul unei clădiri, însă nu au fost raportate victime. Este al doilea incident de acest fel în luna aceasta, după ce un alt atac iranian a vizat aceeași rafinărie, fără a provoca răni sau pagube majore în producție.
- Iran: Cerinţele SUA sunt excesive, nerealiste și iraționale - Purtătorul de cuvânt al MAE iranian, Esmaeil Baqaei, a declarat că lista de 15 puncte prezentată de SUA pentru a opri conflictul conține cerințe „în mare parte excesive, nerealiste și iraționale”, contrazicând afirmațiile președintelui Donald Trump că Iranul ar fi acceptat majoritatea solicitărilor. Baqaei a precizat că nu au avut loc negocieri directe între Iran și SUA, iar mesajele de la Washington au fost transmise doar prin intermediari. De asemenea, Iranul nu a participat la recentele întâlniri regionale organizate de Pakistan, considerând că acestea nu au fost convenite de țara sa.
- Trump ia în calcul o operațiune terestră de mare risc - Donald Trump ia în considerare o operațiune militară cu trupe terestre în Iran pentru a extrage aproximativ 450 de kilograme de uraniu îmbogățit, dar decizia nu a fost luată încă. O astfel de misiune ar expune direct militarii americani la atacuri și capcane, fiind extrem de periculoasă și de durată, iar Pentagonul evaluează mai multe scenarii. Iranul deține uraniu aproape la nivelul necesar pentru arme nucleare, iar accesul AIEA în siturile nucleare iraniene a fost restricționat din 2019. Alternativa ar fi extragerea uraniului prin negocieri diplomatice, similar unor operațiuni istorice în Kazahstan și Georgia, scrie Wall Street Journal. Detalii AICI
- Spania blochează traficul militar american spre Iran - Guvernul spaniol a închis spațiul aerian pentru zborurile americane implicate în operațiunea militară împotriva Iranului și a interzis folosirea bazelor sale Rota și Moron de către aeronavele SUA, inclusiv cele staționate în alte țări europene. Decizia, motivată de refuzul participării la un război unilateral și împotriva dreptului internațional, a fost confirmată de ministrul Economiei, Carlos Cuerpo, și susținută de premierul Pedro Sánchez, un critic vocal al atacurilor asupra Iranului.
- Iranul a confirmat moartea lui Alireza Tangsiri, comandantul marinei Gărzilor Revoluționare, ucis într-un atac aerian israelian joia trecută. Tangsiri era implicat în testarea rachetelor de croazieră ale forțelor navale și făcea parte din conducerea unei companii care dezvolta drone armate. În plus, el era strategul care a gândit blocarea strâmtorii Ormuz.
- 20% din populația Libanului a fost strămutată - Războiul a dus la strămutarea a aproximativ 20% din populația Libanului în doar trei săptămâni, iar în medie 19.000 de copii sunt forțați zilnic să-și părăsească locuințele, potrivit UNICEF. Accesul la acești copii este dificil, mai ales în sud, unde bombardamentele și distrugerea podurilor au izolat comunități întregi. În același timp, mulți copii trăiesc în adăposturi temporare, fiind expuși repetat traumelor. Infrastructura de bază – inclusiv sursele de apă, spitalele și sistemele sanitare – a fost grav afectată sau distrusă, scrie CNN.
- Alt cadou de 20 de nave - Trump susţine Donald Trump susţine, într-un interviu pentru Financial Times, că Iranul ar fi acceptat să permită trecerea a 20 de nave petroliere prin Strâmtoarea Ormuz, începând de luni, prezentând acest gest drept un alt „cadou” în contextul negocierilor, despre care tot el spune că evoluează favorabil. Autorizarea navelor ar fi venit din partea lui Mohammad Bagher Ghalibaf (preşedintele Parlamentului), însă acesta a avut recent un discurs dur, amenințând forțele americane și acuzând SUA că pregătesc în secret o intervenție militară, în timp ce public susțin că urmăresc dialogul, scrie The Guardian.
- Marea Britanie convoacă liderii economici - Premierul britanic Keir Starmer convoacă lideri din energie, finanțe și transport pentru a evalua impactul războiului asupra economiei. Participă companii precum Shell, BP și Maersk, dar și bănci și asiguratori globali. Londra insistă că dezescaladarea este esențială pentru reducerea costului vieții. În paralel, Marea Britanie sprijină operațiuni defensive în regiune, fără a se implica direct în acțiuni ofensive.
- Plan regional pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz - State precum Pakistan, Arabia Saudită, Turcia și Egipt discută soluții pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz, blocată de facto de Iran. Ruta este vitală pentru exporturile globale de petrol și gaze, iar blocajul produce deja efecte economice severe.
- Piețele asiatice cad, petrolul urcă accelerat - Extinderea conflictului în a cincea săptămână lovește piețele asiatice și alimentează scumpirea energiei. Indicele Nikkei din Japonia a scăzut cu aproape 5%, iar bursele din Coreea de Sud și Hong Kong au urmat același trend. Investitorii sunt îngrijorați de impactul pe termen lung asupra economiei globale, în condițiile în care prețurile energiei cresc și alimentează inflația. Economiile asiatice sunt printre cele mai afectate, fiind dependente de importurile de petrol și gaze care trec prin strâmtoarea Ormuz. Detalii AICI
- Trump: Iranul acceptă „majoritatea” condițiilor - Președintele SUA, Donald Trump, afirmă că Iranul a acceptat „majoritatea” celor 15 condiții impuse pentru încheierea războiului, transmise prin intermediul Pakistanului. El susține că Teheranul a oferit inclusiv petrol „pentru a demonstra seriozitatea”, anunțând livrări de zeci de nave. Totuși, iranienii nu au confirmat acceptarea planului. Un oficial de securitate de la Teheran a declarat că Iranul va decide momentul încheierii conflictului și este pregătit pentru un război de durată.
- Trump vrea petrolul Iranului: SUA iau în calcul ocuparea insulei Kharg - Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își dorește „să pună mâna pe petrolul din Iran” și a sugerat că Washingtonul ar putea ocupa insula Kharg, principalul nod de export al țițeiului iranian. O astfel de operațiune ar putea fi realizată „ușor”, în condițiile în care SUA analizează mai multe opțiuni militare în regiune. Insula Kharg este vitală pentru economia Iranului, gestionând circa 90% din exporturile de petrol ale țării, ceea ce o transformă într-o țintă strategică majoră. În paralel, oficialii americani au luat deja în calcul scenarii care includ ocuparea sau blocarea insulei pentru a forța Iranul să redeschidă strâmtoarea Ormuz. Detalii AICI
- Trump vorbește despre „schimbare de regim” în Iran - Președintele american susține că în Iran s-a produs deja o „schimbare de regim”, după eliminarea unor lideri-cheie în atacuri aeriene. Potrivit acestuia, noua conducere ar fi „mai rezonabilă”. În realitate, Mojtaba Khamenei, fiul fostului lider suprem, a preluat puterea după moartea tatălui său, iar mai mulți oficiali importanți au fost uciși.
- Australia reduce taxele la combustibil - Guvernul australian reduce temporar taxele la combustibil pentru a limita impactul economic al războiului. Prețul carburanților ar urma să scadă cu aproximativ 26 de cenți australieni pe litru. Măsura face parte dintr-un plan național în patru etape pentru securitatea energetică.
- ONU: un militar ucis în Liban - Un militar ONU a fost ucis și un altul rănit în sudul Libanului, în urma exploziei unui proiectil. Incidentul vine în contextul extinderii operațiunilor terestre israeliene. UNIFIL avertizează că atacurile asupra personalului ONU pot constitui crime de război și cere respectarea dreptului internațional.
- Teheranul, lovit - Apărarea aeriană a fost activată la Teheran după noi atacuri, iar loviturile asupra infrastructurii energetice au provocat pene de curent. Iranul acuză Israelul că a vizat inclusiv universități implicate în cercetare nucleară. Garda Revoluționară amenință că va considera universități israeliene și americane drept „ținte legitime”, dacă atacurile continuă.
- GPS-ul, afectat de războiul electronic - Războiul electronic perturbă masiv sistemele GPS în Orientul Mijlociu, afectând nave, avioane și transportul civil. Navele apar pe hărți în poziții false, iar aeronavele urmează traiectorii anormale. În primele zile ale conflictului, peste 1.100 de nave au fost afectate. Experții avertizează că interferențele cresc riscul de accidente, mai ales în strâmtoarea Ormuz, unde navigația precisă este esențială.
- Navele indiene reușesc să treacă prin Ormuz - Două petroliere cu GPL destinate Indiei au traversat în siguranță strâmtoarea Ormuz, în ciuda blocajului parțial impus de Iran. Navele transportă 94.000 de tone de gaz și urmează să ajungă în porturile indiene la începutul lunii aprilie. Teheranul permite tranzitul navelor „neostile”, dacă acesta este coordonat. India, dependentă de importurile energetice din regiune, monitorizează atent situația, având zeci de nave și sute de marinari în zonă.
