După Ungaria, și Polonia amenință să se opună prin veto bugetului UE pe 2021-2027

După Ungaria, și Polonia amenință să se opună prin veto bugetului UE pe 2021-2027

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a trimis o scrisoare instituţiilor Uniunii Europene prin care ameninţă că va bloca prin veto bugetul pe 2021-2027 al blocului comunitar, dacă accesul la fondurile UE este condiţionat de respectarea statului de drept de către guverne.

Scrisoarea, similară cu una trimisă anterior de premierul ungar Viktor Orban, a fost expediată preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, şi preşedinţiei germane a UE, relatează Reuters.

ADVERTISING

Un purtător de cuvânt al Comisiei a confirmat primirea scrisorii şi esenţa conţinutului său.

Ungaria și Polonia, în vizorul UE

Atât Polonia, cât şi Ungaria fac obiectul unei anchete din partea UE pentru atingere adusă independenţei tribunalelor, mass-media şi organizaţiilor neguvernamentale.

Prin condiţionarea alocării de fonduri de respectarea statului de drept, după lungi negocieri între Parlamentul European şi preşedinţia germană a UE, ambele ţări riscă să piardă miliarde de euro din finanţarea UE.

Condiţionalitatea este una din preocupările majore ale Parlamentului European şi ale mai multor ţări din nordul Europei, precum Olanda, care doriseră ca aceste condiţii să fie şi mai stricte.

ADVERTISING

Ce urmări ar vrea decizia celor două țări

Polonia şi Ungaria au puterea de a se opune prin veto bugetului UE pe termen lung şi sa împiedice astfel ca orice stat membru să obţină finanţare din partea UE.

Dar aceasta ar afecta şi cele două ţări, mari beneficiare de acest buget, unde mulţi susţinători ai partidelor naţionaliste aflate la guvernare depind în mare măsura de subvenţiile directe ale UE.

"Fără garanţii suficiente că drepturile rezultate din tratatele statelor membre vor fi respectate, nu vedem posibilitatea ratificării bugetului în parlamentul polonez", a scris Morawiecki în scrisoare, potrivit unui oficial.

ADVERTISING

Unii responsabili au spus, totuşi, că scrisoarea a fost trimisă înaintea unei reuniuni a ambasadorilor ţărilor UE la Bruxelles miercuri, în cursul căreia ambasadorul polonez a declarat că Varşovia reflectează în continuare la această problemă.

Reglementarea care leagă plăţile UE de respectarea statului de drept va fi votată probabil de ambasadorii ţărilor UE săptămâna viitoare şi va putea fi adoptată cu o aşa-numită majoritate calificată.

Dar bugetul şi documentele însoţitoare -Decizia privind resursele proprii- necesită unanimitate. Ambele vor fi votate probabil în următoarele săptămâni, poate chiar săptămâna viitoare.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇