După ce a fost aclamată pe scenele de operă din toată lumea, soprana Irina Baianţ se pregateşte cu emoţie pentru concertul pe care îl va susţine pe 31 august la Bucureşti! Va fi primul eveniment sub semnătura exclusivă a sopranei şi va fi special, de la concept până la repertoriu.
Despre ce vom asculta în ultima seară de august la Grădina de Vară Herăstrău a Teatrului Constantin Tănase, Irina Baianţ a spus: “va fi un melanj de piese pe care toată lumea le ştie; inclusiv din zona operistică am ales şlagăre pe care să le recunoaştem şi să le cântăm împreună.”
Pentru acest eveniment Irina Baianţ a invitat doi artişii pe care îi apreciază extraordinar de mult. Este vorba de Florin Ristei şi Adrian Nour, alături de care a cântat şi în musical-ul “Fantoma de la Operă”: “i-am ales pentru că sunt niste parteneri alături de care pot să creez un moment de simţire autentică, “ a explicat soprana.
Seara va fi completată de prezenţa pe scenă a Orchestrei Metropolitate Bucureşti, pe care o dirijează Daniel Jinga, iar programul va include şi alţi invitaţi surpriză.
O parte din spectacolele planificate în următoarea perioadă la Grădina de Vară Herăstrău a Teatrului Constantin Tănase sunt:
LUNA AUGUST
- Vineri, 28 august 2020, ora 20:30 – spectacolul Teatrului principal ”D’ale Carnavalului,” cu Manuela Hărăbor, Tudorel Filimon, Corina Dănilă, Dan Tudor şi Gabriel Fătu; regia Dan Tudor
- Luni, 31 august 2020, ora 20:30 – Concert Extraordinar IRINA BAIANȚ, cu invitați speciali Adrian Nour și Florin Ristei și Orchestra Metropolitană București, dirijor Daniel Jinga;
LUNA SEPTEMBRIE
- Luni, 7 septembrie 2020, ora 20:30 – spectacolul ”Gaițele”, cu Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Adriana Trandafir, Virginia Rogin, Manuela Hărăbor/Ioana Ancea, Tudor Istodor, Diana Cavallioti, Gabriel Fătu, Doina Teodoru/Andreea Chiriţescu, Ion Ionuţ Ciocia, Cosmina Dobrotă/Mariangela Coldea; regia Gelu Colceag
- Marți, 8 septembrie 2020, ora 20:30 – spectacolul ”Gaițele” cu Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Adriana Trandafir, Virginia Rogin, Manuela Hărăbor/Ioana Ancea, Tudor Istodor, Diana Cavallioti, Gabriel Fătu, Doina Teodoru/Andreea Chiriţescu, Ion Ionuţ Ciocia, Cosmina Dobrotă/Mariangela Coldea; regia Gelu Colceag
- Luni, 28 septembrie 2020, ora 20:30 – spectacolul ”All Inclusive” cu: Medeea Marinescu, Mirela Oprişor, Diana Roman, Vlad Zamfirescu , Marius Manole; regia Vlad Zamfirescu
- Marți, 29 septembrie 2020, ora 20:30 – spectacolul ”Pe o pânză de păianjen” cu Medeea Marinescu, Mirela Oprişor, Diana Roman, Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu; regia Vlad Zamfirescu
- Miercuri, 30 septembrie 2020, ora 20.00 – spectacolul „Barza domnului ministru” cu: Adriana Trandafir, Gabriel Fătu, Mihai Ciucă, Laura Cosoi, Doina Teodoru; regia Lucian Iancu.
LUNA OCTOMBRIE
- Vineri, 9 octombrie 2020, ora 20 – spectacol “Sunt un orb” cu Horaţiu Mălăele;
Pentru bilete, detalii şi reguli de acces vizitaţi: www.startickets.ro, www.ticketstore.ro