Jucătoarea britanică Tara Moore s-a arătat revoltată după ce Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Miami.
Tara Moore acuză un comportament discriminatoriu, după ce și ea a fost exonerată de încălcarea regulilor anti-doping, dar nu a primit niciun wild card la vreun turneu, deși poate să participe din decembrie 2023 încoace.
Ea afirmă că nu are nimic cu Simona Halep, dar că i se pare nedrept că nu și-a primit locul înapoi din clasamentul WTA.
"E bine că Simona Halep este capabilă să se pună pe picioare atât de repede. Păcat că nu se aplică același lucru pentru mine și pentru alți jucători care au fost exonerați și care nu se află în lumina reflectoarelor. WTA are nevoie de o regulă… Dacă un jucător este găsit fără vină sau neglijență, ar trebui să i se acorde cel puțin o protecție. Nu am primit nici măcar un e-mail de bun venit sau măcar un scurt ‘iată abonamentul pentru restul anului pe care nu ai apucat să joci din cauză că ai fost acuzată pe nedrept’, iar asta este descurajant.
Indiferent de clasamentul cuiva, statutul social, dacă este EXONERAT, ar trebui să li se restituie clasamentul! Oricât de nesemnificativ ar fi pentru unii oameni, imaginează-ți că ai fost acuzat de ceva și ți-ai pierdut locul de muncă, cum ar fi să demonstrezi că ești nevinovat și să nu primești nicio compensație? Nu cer un wild card în Miami, cer un clasament protejat. Ea a fost, de asemenea, interzisă din punct de vedere tehnic timp de 9 luni, iar în cazul meu s-a constatat că nu am nicio vină sau neglijență după 19 luni. Nu am nimic cu Simona, mă bucur că se întoarce să joace, dar acest proces este oribil", a spus Tara Moore, conform ProSport.