Ana Bogdan (31 de ani) a spus că o așteaptă cu brațele deschise pe Simona Halep înapoi pe terenul de tenis.
TAS a anunțat, marți, că apelul formulat de Simona împotriva deciziei de suspendare de 4 ani din tenis va fi judecat între 7 și 9 februaie 2024, iar Ana Bogdan a reacționat.
La Gala Tenisului Românesc, Ana Bogdan a vorbit despre situația în care se află Halep, care n-a mai jucat un meci oficial de tenis din 29 august 2022, de când a fost eliminată de la US Open. Simona Halep a fost depistată pozitiv cu roxadustat și suspendată de către ITIA și Sports Resolutions timp de patru ani.
Decizie la care Simona a făcut apel și acum așteaptă un verdict din partea Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
"O aştept pe Simona din nou pe teren, ea este campioana noastră şi merită să fie din nou pe teren. Sper din suflet să reuşească să revină la anul. Poate că la început, până îşi va intra în ritm, îi va fi mai greu, pentru că nu e uşor să îţi revii, însă eu cred că va fi foarte motivată să revină", a afirmat Ana Bogdan, conform Digi Sport.
Simona Halep se antrenează în continuare și speră că poate reveni pe teren după un verdict favorabil din partea TAS.