Regretul lui Ilie Năstase dupa debutul turneului de tenis din București

Regretul lui Ilie Năstase dupa debutul turneului de tenis din București
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul tenisman Ilie Năstase, a declarat, luni, la Centrul Naţional de Tenis, că turneul ATP Challenger 80 Trofeul Ţiriac-Năstase ar fi constituit o bucurie mai mare dacă ar fi fost organizat la Arenele BNR.

„Este o bucurie mai mică acest turneu. Era o bucurie mai mare dacă îl făceam la BNR şi nu aici la federaţie. Pentru că acolo există o tradiţie de atâţia ani, de 50 de ani. Dar e bine că avem tenis în continuare în Bucureşti şi în România. Domnul Ţiriac s-a implicat, a vrut să îl facem la federaţie aici. Poate la anul o să facem şi un turneu de fete, ăla va fi doar Năstase, pentru că eu la fete mă pricep. Am vorbit şi cu domnul Ţiriac şi probabil că o să continuăm şi anul viitor, când vom avea şi unul de fete probabil. Aşa am avut întotdeauna circuitul Ţiriac-Năstase şi turneele de fete”, a declarat Năstase.

ADVERTISING

Fostul număr 1 mondial consideră că tenisul românesc este mai bine poziţionat la feminin comparativ cu masculin: "Tenisul este încă bine la fete în special, stăm foarte bine, la băieţi, mai puţin, dar trebuie să ajungă din urmă şi ei. La Cupa Davis e bine, dar ar fi şi mai bine dacă ne-am califica în Grupa Mondială, acolo unde am fost atâţia ani şi am făcut şi alea trei finale".

Directorul turneului, Dumitru Hărădău, a afirmat că are încredere că unul dintre jucătorii români care participă la Trofeul Ţiriac-Năstase poate câştiga finala.

ADVERTISING

"Pentru România este un turneu bun, dar acum venim după US Open şi trebuie să înţelegem diferenţele. Eu observ o diferenţă, acum 20 de ani, când organizam 30 de futures pentru jucătorii tineri din România ca să capete experienţă şi să devină jucători precum Simona Halep, faţă de astăzi este o schimbare. Nu mai este trofeul Năstase-Ţiriac, este Ţiriac-Năstase. E un turneu foarte important, ar trebui să facem cel puţin 10 turnee de genul acesta. Este foarte greu să faci un turneu ca aceasta, dar în momentul în care îl ai, jucătorii din România beneficiază de el. De ce să nu îl câştige un român? La Cluj au câştigat meciul de Cupa Davis cu Portugalia, este o performanţă. Orice este posibil la ora asta în tenis. Orice turneu care este jucat astăzi poate fi câştigat de oricine şi poate fi câştigat de un român", a declarat Hărădău.

ADVERTISING

Trofeul Ţiriac-Năstase este un turneu ATP Challenger 80 organizat de Federaţia Română đe Tenis, în parteneriat cu Fundaţia Olimpică Română şi cu Fundaţia Ion Ţiriac, la Centrul Naţional de Tenis.

Accesul spectatorilor în Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, din Bulevardul Pierre de Coubertin, nr. 11, este liber.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!