Rapid București are un acord cu Al Tai, club din Arabia Saudită, pentru un transfer de 1,5 milioane de dolari.
Marko Dugandzic (29 de ani) va lua drumul Arabiei Saudite și va semna cu Al Tai, echipa unde l-a vândut și FCSB pe Andrei Cordea cu 1,3 milioane de euro.
Potrivit Orange Sport, Rapid București va încasa 1,5 milioane de dolari în schimbul lui Dugandzic, croatul căruia i-a adus deja înlocuitor, pe kosovarul Albion Rrahami (23 de ani).
În ultima etapă, golgheterul giuleştenilor n-a fost nici măcar în lot, după ce Cristiano Bergodi a transmis că s-a accidentat la meciul cu FCU Craiova 1948.
ADVERTISING
Marko Dugandzic a fost golgheterul Superligii în sezonul trecut, cu 22 de goluri.