Cvintuplul campion național absolut de raliuri Simone Tempestini va lua startul în acest weekend în Raliul Maramureșului, competiție revenită în calendarul Campionatului Național de Raliuri după 14 ani de pauză. Pilotul în vârstă de 26 de ani este marele favorit să câștige pe traseul unde tatăl său câștiga acum 16 ani.
Un total de 75 de echipaje s-au înscris la etapa care va debuta vineri seară cu festivitatea de deschidere organizată în Piața Libertății din Baia Mare. Ultima ediție organizată în această zonă a fost în 2007, când victoria i-a revenit lui Bogdan Marișca, în prezent coleg cu Simone Tempestini la Napoca Rally Academy (NRA).
De altfel, NRA și-a împărțit ultimele trei victorii din Maramureș, de două ori Marișca și o dată Marco Tempestini în 2006. Pe atunci, Simone avea doar 12 ani și și-a urmărit tatăl de pe marginea traseului de concurs. "Pe atunci doar visam să devin pilot de raliuri. Acum îmi trăiesc visul și abia aștept să concurez în weekend. E o provocare să obținem o victorie în Maramureș", a spus Tempestini.
"Aici am câștigat primul meu raliu. Îmi doresc să ducem mai departe tradiția și să câștigăm competiția la fel ca până acum. Unul dintre obiective este să ne impunem doar în raliu, ci și în competiția pentru echipe", a declarat Marco Tempestini, în prezent manager al NRA.
Pe lângă Marișca, lider provizoriu al campionatului, Tempestini se va mai duela pentru primul loc cu vicecampionul Dan Gîrtofan, cu Sebastian Barbu, dar și turcul Ugur Soylu, campion național la Grupa N în țara sa natală și vicecampion național absolut.
La start va fi și cel mai tânăr echipaj din campionat, format din frații Norbert și Francesca Maior, cei care anul trecut au reușit marea surpriză, încheind pe locul 3 la general. Cei doi vor concura în Maramureș la bordul unui Citroen DS3 R3.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: