Președintele FRF i-a propus funcția de selecționer al României lui Gică Hagi

Președintele FRF i-a propus funcția de selecționer al României lui Gică Hagi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, s-a întâlnit astăzi cu Gică Hagi și i-a propus să preia funcția de selecționer al României.

Lui Gică Hagi i-a fost propus un proiect pe patru ani, după cum dezvăluie Ilie Dumitrescu.

"S-au întâlnit astăzi și i-a propus un proiect pe patru ani", a dezvăluit Ilie Dumitrescu la Digi Sport.

Gică Hagi, în prezent patron la Farul Constanța, a declinat însă propunerea: "I-a spus că apreciază și i-a mulțumit, dar i-a zis că nu se poate în acest moment. E complicat ca un om care e și acționar să preia echipa naționala. Ar fi fost primul caz din lume ca un patron de club să preia o echipă națională. El vrea să preia echipa națională atunci când va fi doar antrenor, să nu mai fie și patron la Farul", a adăugat Ilie Dumitrescu.

ADVERTISING

Ulterior, Gică Hagi a confirmat întâlnirea cu Răzvan Burleanu: "Am discutat două ore, dar nu există nicio cale prin care să mă poată schimba".

"De la bun început, lucrurile erau clare. Nici n-am vrut să încercăm, pentru că eu nu vreau să creez confuzie unde mă duc, vreau să lucrez unde lucrurile sunt foarte clare. Eu îmi văd de drumul meu, îmi continui proiectul, încerc să fac lucrurile cum le gândesc, sunt acționar, sunt și manager", a completat Hagi.

Gică Hagi este acționar majoritar la Farul Constanța și poziția deținută ar fi incompatibilă cu funcția de selecționer al României.

ADVERTISING

Mirel Rădoi, aflat sub contract cu FRF până la sfârșitul acestei luni, și-a anunțat plecarea din funcția de selecționer al României.

Pe lista cu posibili înlocuitori ai acestuia s-ar afla numele lui Adrian Mutu, Edi Iordănescu și Ladislau Boloni, conform mai multor surse.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇