Francezul Mike Maignan, portarul celor de la AC Milan, dar și titularul naționalei Franței la fotbal, s-a accidentat extrem de grav în partida disputată de rossoneri vineri seara, în jocul cu Udinese din Serie A.
Jucătorul de 29 de ani s-a ciocnit violent de un coleg de echipă în partea secundă a partidei, la scorul de 2-0 și a căzut inconștient pe gazon. A fost scos pe targă după o intervenție salutară și rapidă a medicilor și dus de urgență la spital.
Din fericire, după primul comunicat oficial, starea sa e una stabilă, el fiind conștient. A suferit un traumatism cranio-cerebral sever. În minutul 52, Maignan s-a lovit de un coechipier, Alejandro Jimenez. Ambii jucători au încercat să respingă o minge lungă, ciocnindu-se cap în cap.
În timpul momentelor tensionate de pe teren, atacantul Tammy Abraham a fost surprins rugându-se în genunchi pentru colegul său accidentat. După accidentare, Maignan a fost înlocuit de Marco Sportiello.
Milan a câștigat jocul cu 4-0, prin golurile marcate de Rafael Leão, Strahinja Pavlovići, Theo Hernández și Tijjani Reijnders. Această victorie a pus capăt unei serii de patru meciuri fără succes pentru milanezi și i-a urcat pe locul 9 în clasament.
După meci, mai mulți jucători ai lui Milan, printre care Christian Pulisic, Rafael Leão și Matteo Gabbia, și-au exprimat public sprijinul pentru Maignan, dedicându-i victoria și subliniind importanța unității echipei în momente dificile.
”Maignan este bine. Imediat ce s-a terminat meciul am întrebat medicii cum se simte și ne-au liniștit. E la spital pentru investigații, dar este bine și suntem fericiți. E un mare căpitan și s-a sacrificat pentru echipă”, a declarat Gabbia după joc.