Când guvernul chinez îl readuce în prim-plan pe Mao Zedong, e semn că lucrurile devin serioase

Când guvernul chinez îl readuce în prim-plan pe Mao Zedong, e semn că lucrurile devin serioase
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La întrebarea de ce Beijingul nu cedează în fața lui Donald Trump în disputa tarifelor, răspunsul e simplu: pentru că nu trebuie.

Liderii chinezi ar spune că nu sunt dispuși să cedeze în fața unui agresor – etichetă pe care guvernul chinez a aplicat-o în mod repetat administrației Trump – dar mai e un motiv major: China are capacitatea de a rezista presiunilor americane mai bine decât orice altă țară din lume, scrie BBC.

Impact economic limitat și interese politice clare

Înainte de izbucnirea războiului tarifar, China avea un volum uriaș de exporturi către SUA, dar acestea reprezentau doar aproximativ 2% din PIB-ul național. Așadar, deși pierderile nu sunt neglijabile, ele nu sunt nici de natură să destabilizeze economia chineză.

Cu toate acestea, Partidul Comunist preferă, fără îndoială, să evite un conflict comercial cu SUA, mai ales într-un moment delicat din punct de vedere intern, în care economia chineză se confruntă cu o criză imobiliară prelungită, datorii regionale uriașe și șomaj ridicat în rândul tinerilor.

Chiar și așa, guvernul le transmite cetățenilor că are forța necesară pentru a rezista atacurilor din partea Washingtonului, iar Beijingul este conștient că propriile măsuri tarifare vor afecta, la rândul lor, exportatorii americani.

Retorica lui Trump vs. realitatea din teren

Trump s-a lăudat în fața susținătorilor săi că va forța cu ușurință China să cedeze, doar aplicând tarife. Realitatea s-a dovedit însă complet diferită.

Beijingul nu are de gând să se predea. Vineri, președintele Xi Jinping i-a transmis premierului spaniol Pedro Sánchez că țara sa, împreună cu Uniunea Europeană, ar trebui „să reziste împreună practicilor unilaterale și de intimidare” promovate de administrația Trump.

La rândul său, Sánchez a declarat că tensiunile comerciale dintre China și SUA nu ar trebui să afecteze cooperarea Beijingului cu Europa.

Întâlnirea celor doi lideri a avut loc chiar înainte ca China să anunțe o nouă creștere a tarifelor pentru bunurile americane. Totuși, Beijingul a transmis că nu va răspunde viitoarelor majorări tarifare impuse de SUA.

China își consolidează opțiunile globale

Săptămâna viitoare, Xi Jinping va vizita Malaysia, Vietnam și Cambodgia – țări afectate puternic de tarifele impuse de Trump. Între timp, miniștrii chinezi poartă discuții active cu omologii lor din Africa de Sud, Arabia Saudită și India, promovând ideea unei cooperări comerciale extinse.

Totodată, China și UE ar fi în discuții pentru a înlocui tarifele europene impuse mașinilor chinezești cu un sistem de preț minim, în încercarea de a preveni un nou val de dumping.

Pe scurt, China are alternative. Din ce în ce mai multe.

Războiul tarifar devine simbolic

Analiștii susțin că schimbul de tarife dintre cele două superputeri și-a pierdut deja relevanța practică, întrucât o mare parte din comerțul bilateral a fost afectată deja. Escaladarea măsurilor a devenit, în mare parte, simbolică.

Un exemplu elocvent: în ultimele zile, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, a postat imagini cu președintele Mao Zedong pe rețelele sociale – inclusiv un clip din timpul Războiului din Coreea, în care acesta spunea SUA: „Indiferent cât va dura acest război, nu vom ceda niciodată.”

Peste imagine, Mao Ning a adăugat: „Suntem chinezi. Nu ne temem de provocări. Nu vom da înapoi.”

Când guvernul chinez îl readuce în prim-plan pe Mao Zedong, e semn că lucrurile devin serioase.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇