Patrick Mouratoglou vorbește despre prezența lui Djokovici la Australian Open: Va schimba total istoria tenisului

Patrick Mouratoglou vorbește despre prezența lui Djokovici la Australian Open: Va schimba total istoria tenisului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Antrenorul Simonei Halep, dar și a revelației Holger Rune, danezul proaspăt câștigător al Mastersului de la Paris, francezul Patrick Mouratoglou laudă decizia organizatorilor de la Australian Open.

Aceea de a-l lăsa pe Novak Djokovici să participe la primul turneu de Mare Șlem al anului viitor, o decizie care poate schimba toate ierarhiile de la vârful tenisului mondial, crede Mouratoglou.

Djokovici a aflat în această săptămână că interdicția sa de a pătrunde pe teritoriul australian a fost anulată, iar Mouratoglou a salutat această decizie, care poate duce ca Nole să devină cel mai titrat tenismen din istoria sportului alb: "Vestea mare pentru lumea tenisului e că Novak Djokovici va putea juca la Australian Open 2023. Ca atare, probabil va fi la cel puţin 3 Grand Slamuri anul viitor. Asta schimbă total istoria tenisului, pentru Novak are şansa să devină şi să rămână în istorie cel mai titrat jucător. În ultimii ani - excepţie 2020 - ne-a obişnuit să câştige 2-3 Grand Slamuri pe an. Astfel, dacă va mai juca 3 sau 4 ani, şi va păstra această medie vă imaginaţi unde va ajunge? E de necrezut", a declarat Mouratoglou, conform tennisworldusa.org.

Novak Djokovic vs Daniil Medvedev Extended Highlights (F) | Australian Open 2021

Nadal are 22 de trofee de Mare Șlem, în timp ce Djokovici are 21. Până să îl egaleze pe Rafa, sârbul are șansa să ajungă duminică la al 6-lea titlu de Turneul Campionilor, dacă îl va învinge pe Ruud în finala de la ora 20.

ADVERTISING

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!