Nicușor Dan a decis viitorul CSM București

Nicușor Dan a decis viitorul CSM București
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că angajamentul Municipalităţii faţă de CSM Bucureşti va continua cel puţin până în vara anului viitor.

„CSM Bucureşti are o echipă de handbal, care este angrenată într-o competiţie europeană. Angajamentul faţă de această echipă va continua cel puţin până în vara anului viitor, pentru ca parcursul european al acestei echipe să nu fie afectat şi pentru că este vorba de nişte profesioniste, care au semnat un contract cu Municipalitatea, iar noi suntem oameni serioşi şi ne ţinem de contractele pe care le semnăm.

Mai departe, ce se va întâmpla începând cu vara asta, nu este momentul chiar în aceste două săptămâni să facem analiza, când avem coronavirus, termie şi situaţia financiară pe care o avem, dar până în primăvară o să facem o analiză, o să vedem planuri de management, cum putem să facem ca parte din banii pe care îi consumă această echipă să vină din surse din private. E o decizie pe care o să o luăm la momentul acela”, a afirmat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă, la sediul PMB.

ADVERTISING

El a menţionat că, în calitate de primar general, va sprijini "din toate puterile" sportul de masă.

"O să sprijin şi o să stimulez competiţii de copii, de juniori, pentru că acesta este modul în care o Municipalitate stimulează şi sportul, dar mai ales sănătatea în rândul populaţiei", a spus primarul general.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇