Măsură drastică luată împotriva lui Octavian Popescu, după ultimele meciuri slabe la FCSB

Măsură drastică luată împotriva lui Octavian Popescu, după ultimele meciuri slabe la FCSB
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali s-a declarat total nemulțumit după ultimele evoluții ale lui Octavian Popescu, decarul formației din Berceni.

Tavi Popescu a fost titular în Danemarca, la marea rușine suferită de FCSB joi seara în Conference League, scor 0-5 cu cei de la Silkeborg. El a avut o evoluție dezamăgitoare și a greșit grav la primul gol marcat de danezi.

„Cu Silkeborg, Tavi Popescu a cam fost singurul care a încercat ceva, de unul singur. Dar nu trebuie să uităm că de la el a pornit faza din care s-a marcat primul gol. A greșit. Cum a greșit și cu West Ham, când a dat o pasă aiurea și apoi am luat gol.

ADVERTISING

Brambureala de la el a plecat. Am remarcat o relaxare în jocul său în acest sezon. Trebuie să-i luăm banderola. Nu va mai fi căpitan!”, a declarat Becali pentru DigiSport.

Popescu e un mijlocaș de doar 19 ani cu care Becali spera în trecut să facă foarte mulți bani printr-o mutare în străinătate.

Trebuie spus că și în Superligă, FCSB are mari probleme, fiind pe 13 cu doar două victorii până acum în sezon.

D.A.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!