România a pierdut barajul de menținere în Grupa Mondială de Fed Cup cu Italia

România a pierdut barajul de menținere în Grupa Mondială de Fed Cup cu Italia

România a fost învinsă de Italia în barajul de menținere în Grupa Mondială I din Fed Cup, scor 3-1 după terminarea jocurilor de simplu, ultimul meci fiind pierdut de Mihaela Buzărnescu în fața Elisabetei Cocciaretto.

Cocciaretto s-a impus cu scorul de 7-5, 7-6, după un meci chinuitor de lung, care a durat, deși a ținut doar două seturi, 2 ore și 44 de minute.

Italianca de pe locul 111 WTA s-a impus într-un prim set nebun, în care după primele 45 de minute abia se jucaseră 5 game-uri. Un set terminat în prelungiri cu 7-5 după o oră și 20 de minute, set în care până la final Buzărnescu nu a condus niciodată, iar la final nu a putut să intre în tiebreak deși a servit la 5-6.

Setul secund a fost un carusel al emoțiilor și mai mare, un set care a durat și mai mult comparativ cu primul, în care cele două sportive au mers cap la cap, cu multiple șanse de break fiecare și cu foarte multe game-uri intrate în prelungiri.

Cu chiu cu vai, Buzărnescu a împins macar acest set în tiebreak, acolo unde însă și-a pierdut cumpătul la 5-5, moment în care Cocciaretto a făcut cele două puncte care au păstrat Italia în Grupa Mondială.

ADVERTISING

Buzărnescu pierde așadar dramatic ambele partide de simplu în care a evoluat, prima vineri în care a și ratat două mingi de meci la 5-4 în decisiv, iar acum una în două seturi de aproape trei ore, infernală, demnă de un thiller.

România va retrograda în Grupa Mondială II valorică din Fed Cup și va mai trebui să treacă ceva timp până când vom mai avea dueluri de top cu echipe precum Franța sau Cehia, așa cum altădată se întâmpla, cu Franța chiar un duel pentru calificarea în marea finală.

Desfășurarea întâlnirii:

FINAL DE MECI! Italia învinge România și se menține în Grupa Mondială I, 7-5, 7-6 în acest ultim meci.

INFO: Are minge de meci din păcate Cocciaretto, este 6-5!

INFO: 4-4, egalează tenismena noastră, se dă o luptă dramatică aici la Cluj.

INFO: La schimbarea terenurilor, scorul este 4-2 pentru italiancă, Buzărnescu încă mai speră.

19.45: Buzărnescu închide jocul cu un as, iar acum mergem în tiebreak, ce se mai poate întâmpla în acest meci nebun?!

19.40: Încă o dată Cocciaretto își face serviciul, deși acum Miki a împins game-ul în prelungiri, fără rezultat însă.

19.35: Continuă emoțiile și în această manșă, 5-5, Buzarnescu nu cedează!

ADVERTISING

19.29: Cocciaretto face 5-4 și va aștepta ca Buzărnescu să servească pentru rămânerea în meci.

19.24: Mihaela revine eroic de la 0-40 și apoi și altă minge de break și egalează, era imposibil de revenit de la 3-5.

19.16: 4-3 Cocciaretto, de la mingi de break avute de Mihaela, care se enervează și da cu racheta de pământ..

19.09: De la 3-2 și 40-15 se face 3-3, Mihaela pare că nu poate în momentele cheie să își facă serviciul..

19.03: Buzărnescu conduce pentru prima dată în această întălnire, 3-2, cu break în față în setul secund!

18.58: Excelent Miki, după o pauză cauzată de un time-out medical pentru ea, cu dureri la coapsa stângă, 2-2.

18.51: Cocciaretto își face serviciul, foarte solid joacă în aceste momente italianca, pare dispusă să speculeze orice greșeală a lui Miki.

18.48: Cu greu și cu multe emoții, Buzărnescu egalează la unu în acest set. Pare să fie foarte afectată de pierderea primei manșe și de ce s-a întâmplat vineri mai ales..

18.42: Începe cu bine acest set secund Cocciaretto, 1-0, își face serviciul jucătoarea din Peninsulă.

SET bifat de Cocciaretto. 7-5, după aproape o oră de joc aici la Cluj-Napoca. Din nou italiencele sunt la un pas de victorie.

ADVERTISING

18.28: Conduce Cocciaretto, 6-5, să vedem dacă Miki va împinge setul în tiebreak.

18.25: Avem prelungiri la acest set 1, 5-5, în fine își face serviciul românca, cu mari emoții însă.

18.20: Nu se dezminte acest set nebun, Buzărnescu mai face un break și acum este 4-5.

18.16: Din păcate Buzărnescu nu își tine acel break, este 5-3 și Elisabeta va servi imediat pentru set.

18.08: Break la zero luat de Buzarnescu acum, începe din nou acel carusel al emoțiilor care seamănă cu ultimul set dintre ea și Trevisan de ieri.

18.06: Încă un game chinuitor de lung, de peste 15 minute...4-2 pentru Cocciaretto, deși Buzărnescu a avut nenumărate ocazii să egaleze pe tabelă..

INFO: Se joacă de circa 45 de minute și abia s-au bifat 5 game-uri!

17.50: 3-2, break recuperat de Buzărnescu! După patru mingi de break risipite la rând, Miki are un moment propice de luciditate.

17.42: Primul game pentru Miki este un game alb. Trebuie să înceapă să aibă încredere în ea sportiva noastră de 30 de ani, născută la București.

17.37: 3-0, ia o opțiune importantă acum Cocciaretto pentru acest prim set..ultimele două game-uri au fost însă pe muchie de cuțit.

17.33: E uluitor dar tocmai am avut un game de circa 15 minute. Extrem de multe egalități și avantaje, multiple șanse de break sau de game pentru Miki, care până la urmă nu a putut fructifica. Este 2-0..

17.14: Game la zero, început solid pentru Cocciaretto.

ÎNCEPE PARTIDA, cu italianca la serviciu!

17.00: Avem meci patru oficial între Buzarnescu și Cocciaretto, cele două tocmai au intrat în arenă și încep încălzirea oficială.

VICTORIE PENTRU GABI RUSE! 6-4 în decisiv pentru românca de 23 de ani, este 2-1 la general acum pentru Italia.

16.34: 5-4, două puncte la rând făcute de Paolini, după niște greșeli destul de simple făcute de româncă..Continuă caruselul emoțiilor!

16.31: A cedat Ruse serviciul...am avut și o minge de meci, ce păcat pentru Ruse, s-au văzut emoțiile la acel 40-30..

LA UN GAME DE VICTORIE GABI RUSE! Un break venit acum pentru 5-2 după un game extrem de lung, cât de mult a suferit românca în aceste ultime minute. Va servi acum pentru meci.

16.14: Break recuperat de Paolini, break la zero chiar, 4-2 Ruse!

16.11: Dublu break pentru Gabi Ruse care ne apropie de prima victorie din această întălnire cu Italia!

16.06: Game foarte bun de serviciu pentru Ruse, care nu o lasă deloc pe Paolini să se apropie.

16.02: 2-1, Ruse își păstrează avansul de un break în față.

15.59: Scapă dintr-un moment dificil Ruse, a avut șanse de break Paolini în acest game, se face însă 2-0!

15.51: Începem acest decisiv perfect, cu break, start lansat pentru Gabi Ruse.

SET REALIZAT DE GABI RUSE! Vom avea decisiv în prima partidă a zilei de sâmbătă la Cluj, încă sperăm că putem continua acest baraj.

15.38: Încă un game făcut de Paolini, plus încă o minge de set ratată. Începem să ne facem griji, ar fi bine să închidem acum setul!

15.33: 5-2, recuperează un break Paolini, dar problema este că Ruse a ratat două mingi de set..

15.28: Avem 5-1 și Ruse este aproape să închidă această manșă cu un scor simetric.

15.20: 4-1 Ruse, cu ceva emoții, dar românca se simte acum din ce în ce mai bine la serviciu.

ȘI DA! În sfârșit vine acel break pentru Ruse, după cinci șanse la rând ratate!! Se face 3-1 și parcă respirăm puțin mai bine, 3-1 cu serviciul, vom vedea ce avantaj psihologic va avea acest moment.

15.09: Foarte bine cu serviciul Gabriela! Doar două puncte pierdute de ea în startul setului doi, pe serviciu. Este 2-1, conducem din nou pe tabelă.

15.06: Din nou a avut Gabi Ruse șanse de break, ratate și de această dată. Poate că aici s-a văzut diferența în acest joc..

15.01: Ruse conduce pentru prima dată pe tabelă în acest joc, 1-0, start solid de set secund.

SET făcut de Paolini, 6-1, set impecabil făcut de Paolini, deși scorul poate e un pic mincinos.

14.52: Ruse își pierde controlul și se duce Paolini la 5-1, cu dublu break. Prima manșă pare jucată..

14.45: Încă un game lung, în care Ruse a avut multiple șanse să revină în set și să facă un rebreak rapid. Nu s-a întâmplat însă acest aspect..

14.34: Paolini face primul break al acestui set, din păcate. Ruse a fost foarte evazivă în aceste ultime schimburi..

14.29: A dus Ruse acest game în prelungiri și ea, dar până la urmă Paolini este mai puternică, face 2-1.

14.24: Gabi Ruse egalează la unu după un game foarte lung, de circa 10 minute, cu multe mingi de break salvate. Ne dă speranțe serviciul foarte puternic al Gabrielei.

14.12: Paolini începe calm și cu bine acest meci, are un prim serviciu solid.

ÎNCEPE PARTIDA, cu Paolini la serviciu!

14.01: Cele două jucătoare au intrat pe arena din Cluj, au început deja încălzirea oficială.

13.30: Gabriela Ruse o va înfrunta pe Jasmine Paolini în prima întâlnire a zilei, după ce ambele antrenoare au schimbat formula inițială.

Gabriela Ruse, mutarea Monicăi Niculescu pentru primul joc al zilei din România - Italia, în Fed Cup

România a început prost întâlnirea de la Cluj-Napoca, vineri, pierzând ambele întâlniri din prima zi a acestui baraj.

Irina Bara a pierdut clar primul meci cu Elisabetta Cocciaretto, scor 1-6, 4-6, iar în partida secundă, Mihaela Buzărnescu a fost învinsă după un thriller de peste 3 ore, în care a ratat și două mingi de meci, 2-6, 6-2, 6-7(5) cu Martina Trevisan.

Monica Niculescu anunță schimbări majore pentru ziua decisivă a partidei România - Italia din Fed Cup

Partidele de sâmbătă se vor relua de la ora 14, în cadrul meciului România – Italia și vor fi LIVE pe SpotMedia.ro.

Jocurile vor fi televizate pe DigiSport, TelekomSport și LookSport.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Deputat USR: Cîțu a demis un medic de top și a numit-o pe fata lui Vela la o agenție importantă. Așa arată marile reforme în viziunea lui

Scenariul prin care Dinamo București ajunge pe ultimul loc în Liga 1 după prima rundă din play-out

Liga 1: Egal între Astra și Dinamo

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!