FIFA vrea sa creeze Liga Mondială

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Federaţia internaţională de fotbal poartă în prezent discuţii privind crearea unei Ligi Mondiale, la care să participe cele mai importante cluburi de pe toate continentele, a dezvăluit egipteanul Hany Abo Rida, membru în Consiliul FIFA, informează cotidianul sportiv AS.

Liga Mondială FIFA are în vedere reunirea câştigătorilor ligilor la nivel internaţional. „Important este că FIFA şi Confederaţia Africană de Fotbal (CAF), împreună cu toate confederaţiile de pe celelalte continente discută pentru a organiza o Ligă Mondială, în care să trei sau patru echipe din Africa vor juca împotriva cluburilor de top din întreaga lume. Este o provocare uriaşă, la care ne gândim să luăm parte în următorii doi ani”, a declarat Abo Rida pentru televiziunea egipteană.

ADVERTISING

Preşedintele Confederaţiei Africane de Fotbal, sud-africanul Patrice Motsepe, şi-a exprimat la rândul său interesul de a crea o Super Ligă africană, după modelul celei propuse pentru Europa de preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, şi care a generat furia UEFA.

"Organizarea Super Ligii africane este doar o propunere, deoarece industria fotbalului este o problemă financiară importantă. Se poartă discuţii", a mai spus Hany Abo Rida.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!