FCSB anunță un acord pentru o mutare importantă: "Am ajuns la un numitor comun"

FCSB anunță un acord pentru o mutare importantă: "Am ajuns la un numitor comun"

FCSB a anunțat, miercuri seara, că a ajuns „la un numitor comun” pentru o mutare importantă.

Prin vocea lui Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație, FCSB a anunțat că este aproape de prelungirea contractului lui Risto Radunovic (32 de ani).

Fundașul stânga muntenegrean a primit o nouă propunere de contract la FCSB, iar Stoica a precizat că părțile au ajuns "la un numitor comun". Singurul aspect care mai trebuie pus la punct este durata contractuală a noii înțelegeri pregătite pentru Radunovic.

ADVERTISING

"Risto a jucat fenomenal. Azi am avut o discuție legată de prelungirea contractului, el are până în iarnă.

Suntem foarte aproape de a prelungi, am ajuns la un numitor comun. Este vorba doar de perioadă, sper ca mâine să rezolvăm problema asta. Îmi doresc din toată inima să rămână. Este și a fost Top 3, inclusiv ca importanță în vestiar. Este un băiat admirabil. Mi-aș dori să rămână și în cadrul clubului, caut de mult timp un director sportiv", a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.

Risto Radunovic a fost transferat de FCSB de la Astra în 2021 cu 400.000 de euro.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!