Djokovic merge la Jocurile Olimpice și poate realiza primul "Golden Slam" din istoria tenisului masculin

Djokovic merge la Jocurile Olimpice și poate realiza primul "Golden Slam" din istoria tenisului masculin

Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, a anunţat pe contul său de Twitter că va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, oferindu-şi astfel şansa de a realiza primul „Golden Slam” din istoria tenisului masculin, informează AFP.

„Mi-am rezervat zborul către Tokyo şi mă voi alătura cu mândrie echipei sârbe la Jocurile Olimpice”, a scris Djokovic, câştigătorul primelor trei turnee de Mare Şlem ale anului 2021: Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon.

Sârbul, în vârstă de 34 ani, lăsase să planeze dubiile privire la prezenţa sa la Tokyo, din cauza puternicelor restricţiilor sanitare pentru combaterea Covid-19, aflate în vigoare în Japonia, afirmând după succesul său de la Wimbledon că sunt „50 la sută” şanse să participe la JO 2020.

ADVERTISING

La turneul olimpic, Djokovic va figura pe un tablou diminuat de numeroase absenţe majore: Roger Federer, Rafel Nadal, Dominic Thiem sau Nick Kyrgios au renunţat deja la competiţia de la Tokyo.

Pentru a realiza un "Golden Slam", adică victoria în toate cele patru turnee majore ale sezonului, precum şi la JO, Novak Djokovic mai are de obţinut "doar" două succese: câştigarea turneului olimpic din Japonia şi a ultimului turneu de Grand Slam al anului, US Open (30 august - 12 septembrie).

Până în prezent, în tenisul masculin niciun jucător nu a reuşit această performanţă, singura care se poate lăuda cu un "Golden Slam", fiind germanca Steffi Graf, la feminin, care reuşit acest lucru în 1988.

ADVERTISING

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇