Cum ar fi arătat clasamentul Ligii 1 dacă am fi avut VAR: CFR Cluj nu mai era pe primul loc

Cum ar fi arătat clasamentul Ligii 1 dacă am fi avut VAR: CFR Cluj nu mai era pe primul loc
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj a câștigat titlul de campioană, dar asupra modului în care a reușit acest lucru există diverse controverse.

În etapa în care a devenit campioană, FCSB a ratat victoria cu FC Voluntari după ce a primit un gol din ofsaid, în timp ce CFR Cluj a deschis scorul cu Universitatea Craiova din poziție de ofsaid.

Cei de la FCSB au susținut că CFR Cluj a câștigat titlul cu ajutorul arbitrilor, iar o analiză făcută de Gsp.ro arată că ardelenii n-ar mai fi fost pe primul loc în cazul în care am fi avut VAR încă din acest sezon.

ADVERTISING

Astfel, în sezonul sezonul regulat, CFR Cluj ar fi avut cu trei puncte mai puțin: 73 în loc de 76 și ar fi intrat, beneficiind de rotunjire, cu 37 de puncte în play-off. În schimb, în play-off ar fi avut cu 6 puncte mai puțin, adică 13 în loc de 19. În acest moment, dacă am fi avut VAR, CFR Cluj ar fi rămas cu 50 de puncte în clasament.

De partea cealaltă, FCSB ar fi fost pe primul loc în Liga 1, cu 52 de puncte. La finalul sezonului regulat, FCSB ar fi încheiat cu 61 de puncte în loc de 62 și ar fi intrat în play-off cu 31 de puncte. În play-off, echipa ar fi avut 21 de puncte în loc de 22.

ADVERTISING

FCSB ar fi fost pe primul loc cu 52 de puncte, urmată de CFR Cluj, cu două puncte mai puțin. Iar titlul s-ar fi decis în ultima etapă, când un egal ar fi fost suficient pentru FCSB să fie campioană.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!