Covaliu spune că România riscă "o pierdere imensă" la EURO 2020

Covaliu spune că România riscă "o pierdere imensă" la EURO 2020
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, vineri, că desfăşurarea fără spectatori a celor patru partide de la Bucureşti din cadrul turneului final al Campionatului European de fotbal ar reprezenta „o pierdere imensă pentru România”.

„România poate şi trebuie să urmeze exemplul Mişcării Olimpice Internaţionale care a înţeles rolul şi importanţa mesajului pe care sportul îl dă umanităţii prin desfăşurarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo cu spectatori. Chiar dacă sunt doar spectatorii ţării gazdă, fără suporteri străini în timpul competiţiilor, aceştia vor reprezenta o victorie a organizatorilor în această perioadă dificilă pe care o traversăm noi toţi. EURO 2020 fără spectatori înseamnă o pierdere imensă pentru România, în condiţiile în care se poate pierde organizarea conform reglementărilor impuse de UEFA”, a afirmat Covaliu pentru Agerpres.

ADVERTISING

"Împreună trebuie să susţinem şi să sprijinim demersurile autorităţilor pentru ca spectatorii să poată participa la meciuri în conformitate cu toate normele de siguranţă medicală. O competiţie internaţională de asemenea anvergură trebuie să se desfăşoare în România şi merită toate eforturile celor implicaţi în condiţiile în care EURO 2020 a fost declarat prin lege ca fiind obiectiv de importanţă naţională şi interes public", a adăugat preşedintele COSR.

UEFA a decis la 31 martie să lase la nivelul autorităţilor locale decizia privind numărul de spectatori acceptaţi pe stadioane la meciurile turneului final al EURO 2020 din această vară. Iniţial, forul continental intenţiona să ceară organizatorilor să accepte spectatori în proporţie de 30% din capacitatea stadioanelor, însă în final a preferat să lase pe seama responsabililor locali hotărârea cu privire la numărul acestora.

ADVERTISING

La şase luni după ce a autorizat revenirea publicului în competiţiile europene, până la 30% din capacitatea stadioanelor, pentru a lupta împotriva răspândirii coronavirusului, UEFA anunţa de marţi că este pregătită să renunţe la această limită pentru a asigura, în conformitate cu reglementările locale, un număr mai mare de spectatori la EURO 2020.

FRF anunţa pe 3 martie că autorităţile române au acceptat de principiu propunerea Structurii Locale de Organizare (LOS) de a permite accesul spectatorilor în tribune la Bucureşti la meciurile din cadrul Campionatului European de fotbal - EURO 2020 - în proporţie de 25% din capacitatea totală a Arenei Naţionale, adică aproximativ 12.500 de spectatori.

ADVERTISING

În România, prezenţa spectatorilor la evenimentele sportive a fost interzisă începând din luna martie a anului 2020 ca urmare a pandemiei de coronavirus. Liga Profesionistă de Fotbal şi Federaţia Română de Fotbal au solicitat în mai multe rânduri deschiderea stadioanelor pentru suporteri într-un anumit procent din capacitatea acestora însă autorităţile au respins propunerile.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal pe Arena Naţională din Capitală. Programată iniţial în 2020, competiţia a fost amânată pentru 2021 ca urmare a pandemiei. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie - 11 iulie 2021 în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciurile Austria - Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00), Ucraina - Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00), Ucraina - Austria (21 iunie, ora 19:00), toate în Grupa C, precum şi partida din optimi care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00).

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇