CFR Cluj face un transfer neașteptat: Jucătorul vine să semneze contractul

CFR Cluj face un transfer neașteptat: Jucătorul vine să semneze contractul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj începe să fie activă pe piața transferurilor și la capitolul sosiri.

Gruparea din Gruia a ajuns la un acord cu fundașul central albanez Arlind Ajeti, care în ultimul sezon a jucat în Serie C din Italia, la Pordenone.

Ajeti este așteptat la Cluj să semneze un contract pe doi ani cu opțiune de prelungire pe încă unul.

El are 29 de ani, măsoară 1.85 metri și s-a născut în Elveția. A fost crescut de FC Basel și a jucat la prima echipă a elvețienilor din 2011 până în 2015. Apoi s-a transferat la Frosinone, Torino, Crotone, Grasshoppers, Vejle, Reggiana, Padova, iar din 2022 a ajuns la Pordenone.

ADVERTISING

Este bun la fazele fixe, iar în ultima stagiune a marcat 6 goluri în 33 de meciuri de Serie C.

Ajeti a fost om de bază la toate loturile de juniori ale Elveției, dar la seniori a jucat pentru Albania între 2014 și 2017, adunând 21 de selecții.

Cristian Șoitu
Editor Coordonator
A acoperit evenimente majore din lumea sportului, iar în palmaresul său se află 4 ediții ale Cupei Mondiale de fotbal, 4 ediții ale Campionatului European de fotbal, numeroase sezoane din Formula 1, marile victorii ale Simonei Halep și din handbalul românesc. A realizat interviuri cu nume importante din sportul românesc, ca Simona Halep, Ilie Balaci, Victor Pițurcă și Ilie Năstase.
Pasiunea lui Cristi pentru presă a început încă din copilărie, când primul gând pe care îl avea dimineața era să meargă la chioșcul de lângă bloc să cumpere ziarele de sport. Nu a așteptat mult, iar de la vârsta de 19 ani a debutat în presa online. Sunt 17 ani de atunci, iar domeniul în care lucrează l-a ajutat să înțeleagă că locul de muncă de vis există cu adevărat. De la an la an și-a propus să fie mai bun și să transmită publicului emoțiile generate de sport. În același timp, acordă o mare atenție și celorlalte elemente care contribuie la succesul în presa online, de la înțelegerea algoritmilor, până la SEO și campanii pentru parteneri.
Expertiză: Fotbal, Tenis, Handbal, Formula 1, Rugby, Box
Scrie Despre: Sport, Auto, Politică
Citește mai mult
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri