Un copil moare la fiecare 4,4 secunde

Un copil moare la fiecare 4,4 secunde
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Se estimează că aproximativ cinci milioane de copii au murit înainte de a împlini vârsta de cinci ani în 2021, potrivit datelor ONU publicate marţi.

Cele mai recente informaţii publicate de Grupul inter-instituţional al Naţiunilor Unite pentru estimarea mortalităţii infantile (UN IGME) arată, de asemenea, că 2,1 milioane de copii şi tineri cu vârsta cuprinsă între 5 şi 24 de ani şi-au pierdut viaţa în aceeaşi perioadă, ceea ce corespunde cu moartea unui copil sau a unui tânăr la fiecare 4,4 secunde, informează dpa.

Un alt raport al UN IGME, publicat de asemenea marţi, a constatat că 1,9 milioane de copii s-au născut morţi în 2021. Multe dintre decese ar fi putut fi evitate cu o îngrijire medicală mai bună, se arată în raport.

„O tragedie atât de răspândită, care poate fi prevenită, nu ar trebui să fie niciodată acceptată ca inevitabilă”, a spus Vidhya Ganesh din partea UNICEF.

ADVERTISING

"Progresul este posibil cu o voinţă politică mai puternică şi cu investiţii direcţionate pentru un acces echitabil la asistenţa medicală primară pentru fiecare femeie şi copil".

Deşi lucrurile s-au îmbunătăţit din 2000, cu rata globală a mortalităţii copiilor sub cinci ani scăzând cu 50%, rata mortalităţii la copiii mai mari şi la tineri scăzând cu 36% şi rata copiilor născuţi morţi cu 35%, "câştigurile s-au redus semnificativ din 2010", conform ONU.

UN IGME a avertizat că aproape 59 de milioane de copii şi tineri vor muri înainte de 2030, dacă "nu se iau măsuri rapide pentru îmbunătăţirea serviciilor sanitare".

ADVERTISING

Conform OMS, șansa de supraviețuire a unui copil depinde în mare măsură de locul în care se naște. Aceasta este o "nedreptate flagrantă".

În pofida faptului că are doar 29% din născuţii vii la nivel mondial, Africa subsahariană a reprezentat 56% din toate decesele copiilor cu vârsta sub cinci ani în 2021, în regiune fiind cel mai mare risc de deces în copilărie.

Copiii din regiunea subsahariană au un risc de 15 ori mai mare de a muri prematur decât cei din Europa sau America de Nord. Riscul de naștere a unui copil mort este de 7 ori mai mare în Africa Subsahariană și în Asia de Sud decât în țările industrializate din nord.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇