Șeful Colegiului Medicilor: Noi nu știm nimic despre absolvenții de facultate de medicină, nu știm unde sunt

Șeful Colegiului Medicilor: Noi nu știm nimic despre absolvenții de facultate de medicină, nu știm unde sunt
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, afirmă că cei aproximativ 3.800 de tineri care termină facultăţi de medicină din România în fiecare an nu se regăsesc în Colegiul Medicilor şi nici nu se ştie unde profesează.

Coriu a explicat care este situaţia medicilor care au solicitat eliberarea unui certificat profesional curent care să le permită să profeseze în străinătate.

”Începând cu 2016, înainte de creşterea salariilor, atunci era cam 1.500 pe an (medici care cereau certificate pentru a pleca din ţară – n.red.). 

ADVERTISING

După creşterea salariilor, din 2017, au început să scadă treptat.

În timpul pandemiei, 2020-2021 au ajuns la 700, apoi în 2022 a început să crească uşor, pe la o mie, anul trecut au fost în jur de 830 de astfel de certificate.

Este vorba numai de intenţie, noi nu ştim dacă aceşti oameni au plecat, ei au cerut certificatul, nu ştim dacă s-a finalizat procesul”, a declarat Coriu, joi seară, la Medika Tv.

El precizează, însă, că cei peste 3.000 de tineri care termină facultăţile de medicină din România nu se regăsesc în sistemul de sănătate autohton după ce termină studiile.

ADVERTISING

”În schimb, noi nu ştim nimic despre absolvenţi, pentru că absolvenţii de facultate de medicină – şi vorbim de în jur de 3.800 cu studenţi străini, e adevărat - nu ştim unde sunt, dar oricum nu-i regăsim în Colegiu. Dacă noi am creşte numărul cu 3.000 pe an, am umple deficitul foarte rapid. Nu se întâmplă acest lucru”, adaugă Daniel Coriu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇