Sărbătoare mare pentru creștini. Ce semnifică Rusaliile: misterele din credința populară

Sărbătoare mare pentru creștini. Ce semnifică Rusaliile: misterele din credința populară
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Credincioșii ortodocși și cei catolici celebrează, duminică și luni, Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, o sărbătoare care marchează încheierea ciclului pascal: Învierea, Înălțarea și Cincizecimea.

Este una dintre cele mai vechi sărbători ale creștinătății, celebrată încă din vremea apostolilor.

Prima zi de Rusalii comemorează pogorârea Duhului Sfânt peste apostoli, moment considerat începutul Bisericii. A doua zi, lunea de după Rusalii, este dedicată Sfintei Treimi, în semn de recunoaștere a legăturii dintre Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

Ritualuri pentru vii și morți

În sâmbăta Rusaliilor, în unele zone din țară, se oferă vase împodobite cu flori și colaci în memoria celor plecați. Duminica, se împart farfurii ornate pentru sufletul celor vii.

Gospodăriile sunt decorate cu ramuri de tei, nuc, stejar sau plop, considerate apărătoare împotriva bolilor și a relelor.

Ielele, spiritele temute ale verii

În credința populară, Rusaliile sunt echivalate cu spiritele morților, cunoscute și sub numele de iele, zâne sau frumoase. Se crede că acestea părăsesc mormintele în Joia Mare, petrec Paștile cu cei vii, dar refuză să se întoarcă în lumea de dincolo, devenind periculoase.

Oamenii le evită numele, de teamă să nu le atragă mânia.

Magia dansului călușarilor

Cel mai cunoscut ritual de protecție este dansul călușarilor, practicat în special în sudul țării. Se crede că prin acest dans, însoțit de strigături și pocnituri din ramuri de tei, se pot alunga spiritele rele.

În unele sate din Oltenia, călușarii merg din casă în casă pentru a aduce noroc și sănătate.

Ramurile de tei, soc sau mure sfințite în aceste zile sunt păstrate ca leacuri de-a lungul anului. Se spune că doar până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare.

În Ardeal, soțiile sunt stropite cu apă pentru sănătate, într-un obicei numit „udatul nevestelor”. În alte zone, ușile sunt unse cu usturoi, iar ritualurile gălăgioase alungă spiritele.

Superstiții și avertismente din bătrâni

Poporul crede că ielele cutreieră văzduhul în zilele de Rusalii și îi pedepsesc pe cei care nu respectă sărbătoarea.

Oamenii evită câmpurile, podgoriile și locurile pustii, temându-se că pot fi „luați din Rusalii” – o boală misterioasă ce poate fi alungată doar prin dansul călușarilor.

Se spune și că nu e bine să te cerți cu nimeni în aceste zile, ca să nu atragi răul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇