Polițiștii vor primi până la 50% din salariu ca bani de chirie. Iohannis a promulgat legea

Polițiștii vor primi până la 50% din salariu ca bani de chirie. Iohannis a promulgat legea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea statutului poliţistului.

Actul normativ prevede că poliţistul poate beneficia de compensaţie pentru chirie atunci când locuinţa închiriată se află în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea sau pe o rază de până la 70 km în jurul acesteia.

Legea a fost adoptată de Parlament luna trecută.

„Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o alt ă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personal ă în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunz ător, are dreptul la o compensaţie lunar ă pentru chirie de pân ă la 50% din salariul lunar, dar nu mai mult decât chiria prev ăzut ă în contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii”, arată proiectul legislativ.

ADVERTISING

Contractul de închiriere pe baza căruia se acordă compensaţia lunară pentru chirie sau documentele în baza cărora se acordă dreptul respectiv pot avea ca obiect o locuinţă din localitatea unde poliţistul a fost numit în prima funcţie ori mutat în interesul serviciului sau o locuinţă situată într-o localitate aflată la o distanţă de maximum 70 km.

Condiția este ca nici poliţistul şi nici soţul sau soţia să nu aibă în proprietate personală o locuinţă în localitatea unde se află locuinţa ce face obiectul contractului de închiriere ori al documentelor în baza cărora se acordă dreptul respectiv sau în altă localitate situată mai aproape de locul de muncă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇