Din ce în ce mai multe județe impun obligativitatea purtării măștii sanitare pe o rază de 100 de metri în jurul instituţiilor de învăţământ.
Primul județ care a anunțat măsura a fost Galați. Apoi, au urmat județele Botoșani și Cluj.
Și Dâmbovița a decis să impună măsura, însă doar în localităţile în care rata de îmbolnăvire cu COVID-19 depăşeşte 1,5 la o mie de locuitori. Mai exact: Credevia, Glodeni, Ocniţa, Titu, Moţăieni, Perşinari, Ulmi.
Și în tot județul Sibiu va fi obligatoriu portul măștii în jurul unităților de învățământ.
Purtarea măștii va fi obligatorie și în București, între orele 7.45-21.15, în zona școlilor. Deși inițial s-a stabilit distanța de 100 m, autoritățile s-au sucit și acum măștile de protecție devin obligatorii la 50 de metri de școli. Iar distanța variază de la un județ la altul. De exemplu, în Vaslui este de 20 de metri.
De asemenea, în Vrancea este de 50 de metri, și doar între orele 7.00 şi 20.00.
La Arad, se instituie obligativitatea purtării măştii, pe o rază de minim 100 de metri faţă de şcolile, pe toată durata stării de alertă.
Se așteaptă ca tot mai multe județe să ia această decizie, în condițiile în care România se află pe un trend ascendent în ce privește numărul de cazuri noi de coronavirus.
De altfel, autoritățile au anunțat noi restricții - Au fost decise noi restricții: Se interzic pelerinajele religioase, restaurantele se închid în zonele cu multe infectări. Localitățile cu peste 3 cazuri la mie intră în carantină
SpotMedia.ro vă ține la curent cu informaţiile referitoare la județele care au luat această decizie până acum.
Iată lista județelor unde e obligatoriu portul măștii în jurul școlilor:
- Galați (din 5 octombrie)
- Botoșani (din 6 octombrie)
- Cluj (din 7 octombrie)
- Dâmbovița (din 7 octombrie, în localitățile Credevia, Glodeni, Ocniţa, Titu, Moţăieni, Perşinari, Ulmi)
- Sibiu (7 - 20 octombrie)
- București (din 7 octombrie)
- Arad (din 7 până pe 14 octombrie)
- Giurgiu (din 7 octombrie)
- Brașov (din 7 octombrie)
- Vaslui (din 8 octombrie)
- Prahova (din 8 octombrie până pe 14 octombrie)
- Buzău (din 8 octombrie)
- Olt (din 8 octombrie)
- Sălaj (din 9 octombrie)
- Vrancea (din 8 octombrie)
- Arad (din 9 octombrie)
- Suceava (din 10 octombrie)
- Hunedoara (din 10 octombrie)
- Călărași (din 14 octombrie)
Citește aici detalii: