Consiliul General a respins, pe 29 iulie, într-o ședință extraordinară, pentru a doua oara în această lună, inițiativa Gabrielei Firea de a-i da drept despăgubire omului de afaceri Costică Constanda o parte din Satul francez. În consecință, primarul general a convocat o nouă sedință de urgență a Consiliului joi, 30 decembrie.
Satul francez este, de fapt, un cartier exclusivist din nordul Capitalei.
A fost construit de un dezvoltator francez și a ajuns, prin AVAS, în proprietatea Primăriei Municipiului București.
Omul de afaceri Costică Constanda a devenit proprietar în zona respectivă în urma cumpărării de drepturi litigioase și a unei victorii în instanță. Pe vremea când era primar al Capitalei, Traian Băsescu i-a dat la schimb lui Constanda, pentru terenul din Satul Francez, o portiune din Parcul Bordei.
Acolo, în parc, Constanda a vrut să construiască blocuri. Consiliul General a încercat să-l oprească. Și chiar a reușit, pentru o scurtă perioadă. Dar Constanda a atacat din nou acțiunile administrației locale în instanță și a câștigat din nou.
Așa se face că, în urma mai multor procese și decizii judecătorești, PMB a ajuns să-i datoreze lui Constanda în jur de 115 de milioane de euro.
Pe ordinea de zi a ședința de CGMB din 15 iulie s-a aflat un proiect prin care consilierilor generali li se propunea să adopte darea în plată către Costică Constanda a unor porțiuni din statul francez.
City managerul Sorin Chiriță a precizat atunci că i se părea importantă adoptarea unei hotărâri care prevede că, în loc de bani, Constanda va primi circa 11.000 de metri pătrați și mai multe clădiri din Satul Francez. Adică tocmai în zona din Capitală de la care a pornit întregul șir de procese dintre omul de afaceri și PMB.
”Nu avem – adică PMB nu are – acei bani. Așa că, dacă acest proiect nu trece, ar putea bloca (Costică Constanda – n.red.) conturile Primăriei. S-a mai întâmplat. Și am pune în pericol întreaga activitate a Primăriei, inclusiv cea cu spitalele, transportul public, termoficarea…”, a precizat Chiriță.
Nu mai puțin de 28 de consilieri cu votat pentru. Dar cum proiectul are nevoie de două treimi din voturile Consiliului, a fost respins.
Rămâne să vedem dacă el va fi sau nu repus pe ordinea de zi, în sedințele următoare.
Primarul Gabriela Firea a pus proiectul și pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a CGMB de miercuri, 29 iulie.
Firea le-a cerut consilierilor să voteze acest proiect, în condițiile în care – dacă nu o fac - Costică Constanda ar putea bloca conturile PMB începând de pe 3 august (lunea viitoare – n.red.).
”Am fost notificați că dacă nu se realizează darea în plată – în sensul că dacă această sumă nu este transformată într-o suprafață de teren din Cartierul Francez (15.000 de metri pătrați – n.red.) - de pe 3 august se închid conturile primăriei. Nimeni dintre noi nu e vinovat, nici eu, nici dumneavoastră, care sunteți acum în Consiliu. Dar noi trebuie să o gestionăm”.
După câteva discuții aprinse, Consiliul General a respins din nou proiectul.
Drept urmare, PMB a transmis că Gabriela Firea a convocat din nou Consiliul General în ședință extraordinară joi, 30 iulie.