După ce a cumpărat sute de palmieri, Negoiță dă 6,2 milioane de euro pe fântâni muzicale pentru IOR și Parcul Teilor

După ce a cumpărat sute de palmieri, Negoiță dă 6,2 milioane de euro pe fântâni muzicale pentru IOR și Parcul Teilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul Local al Sectorului 3 a votat, luni, pe 29 mai, pentru instalarea unor fântâni arteziene cu lumini și muzică pe lacul din Parcul IOR și pe cel din Parcul Teilor.

În Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut ca IOR – n.red.) – între Podul Liviu Rebreanu și Insula Pensionarilor – Primăria Sectorului 3 va instala cea mai scumpă dintre fântânile arteziene.

Valoare ei totală - cu echipamente și montaj - va fi 20.251.818 lei (4 milioane de euro), potrivit indicatorilor tehnico-economici adoptați de Consiliul Local al Sectorului 3, la propunerea primarului Robert Negoiță.

ADVERTISING

Fântâna va fi alcătuită din „4 platforme plutitoare din oțel inoxidabil pe care se vor amplasa echipamentele destinate jocurilor de apă”, se arată în documentația care însoțește proiectul de hotărâre propus de Robert Negoiță.

„Cele 4 platforme vor avea dimensiuni diferite, iar ca tip de jocuri vor fi similare, pentru a exista o armonie în spectacolele de apă (....)

Ca și jocuri de apă, fântâna va avea 9 jocuri distincte dispuse pe suprafața fiecărei platforme (...) Fântâna va fi de tipul muzical, jeturile fiind sincronizate cu muzica.

ADVERTISING

(...) Vor exista tipuri de 9 jocuri de apă: umbrelă de apă, parabolice perimetrale, jet de apă cu aer comprimat, jet pivotant pe o axă, jet pivotant pe 2 axe, jet înalt, gol pe interior, jet multiform și jet pulverizare apă”.

Jocurile de apă, lumini și muzică vor fi controlate cu ajutorul unor dispozitive pe care Primăria Sectorului 3 își dorește să le cumpere.

„Controlul software al echipamentelor de tip LED DMX RGB cât și a alternanței jocurilor de apă se va face de către un controler DMX RDM cu 2.048 de canale și o interfață DMX 0 - 10 V (această conmadând convertizoarele de frecvență)” se mai arată în documentație.

ADVERTISING

Mai jos găsiți lista consilierilor locali care au votat pentru fântâna muzicală iluminată din IOR:

PSD: Pavel Junghină, Marcel Marineață, Ion Maxim, Anda Ioana Negoiță, Elena Petrescu, Daniela Stan

PB: Daniela Elena Belu Sima, Adrian Botîlcă, Adrian Marian Cocoș, Adriana Păunică, Radu Mircea Sebeșan

PNL: Alexandru Aldea, Florin Cătălin Moldoveanu, Inocențiu Voinea

Fântâni muzicale și pe strada Brățării

A doua fântână cu lumini și muzică va fi amenajată în Parcul Teilor de pe strada Brățării.

„Fântână arteziană complexă” cu muzică și lumini de pe Brățării va costa 10.925.188 de lei (peste 2 milioane de euro).

Va fi „formată dintr-o platformă plutitoare, din oțel inoxidabil, pe care se vor amplasa echipamente destinate jocurilor de apă”, după cum se arată în documentația proiectului adoptat pe 29 mai.

Și această fântână „va avea 9 jocuri distincte dispuse pe întreaga suprafață a lacului. Fântâna va fi de tipul muzical, jeturile fiind sincronizate cu muzica”.

Operarea acestei fântâni va fi similară cu a celei care se va instala pe lacul din IOR.

Mai jos găsiți lista consilierilor locali care au votat pentru fântâna muzicală iluminată din Parcul Teilor:

PSD: Pavel Junghină, Marcel Marineață, Ion Maxim, Anda Ioana Negoiță, Elena Petrescu, Daniela Stan

PB 2020: Daniela Elena Belu Sima, Adrian Botîlcă, Adrian Marian Cocoș, Adriana Păunică, Radu Mircea Sebeșan

PNL: Alexandru Aldea, Florin Cătălin Moldoveanu, Inocențiu Voinea

PMP: Daniel Marian Enăchescu

Bugetul total aprobat pentru aceste 2 fântâni este de 31.177.006 lei, echivalentul a 6.298.385 de euro.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇