Din cauza pandemiei, ambulanțele din Londra nu mai garantează sprijin de urgență pentru femeile care nasc acasă

Din cauza pandemiei, ambulanțele din Londra nu mai garantează sprijin de urgență pentru femeile care nasc acasă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Serviciu de Ambulanță din Londra susține că, din cauza solicitărilor din partea bolnavilor de Covid-19, nu le mai pot garanta asistență femeilor care nasc acasă sau în centru de nașteri.

În Marea Britanie, femeile nu sunt obligate să nască la spital. O pot face și acasă sau într-un centru de nașteri, cu ajutorul unor moașe.

În fiecare dintre aceste ultime două cazuri, dacă este nevoie, ambulanța intervine și duce mama și fătul la spital. Sau cel puțin așa se întâmpla până acum.

În ultimele luni, însă, sistemul medical britanic este greu încercat de pandemie. Londra se teme, din cauza numărului mare de îmbolnăviri, în cîteva săptămâni spitalele ar putea rămâne fără locuri la ATI și bolnavi în stare gravă ar putea muri tocmai din cauză că n-ar mai avea unde să primească ajutorul de care au nevoie/

ADVERTISING

Presiunea e mare nu doar pe spitale și secții de ATI, ci și pe serviciul de ambulanță.

Jurnaliștii de la The Independent susțin că au văzut un mesaj al Servicului de Ambulanță din Londra în care instituția susține că e atât de ocupată încât nu le mai poate garanta intervenții prompte în cazul femeilor care nas în altă parte decât la spital.

Serviciul de Ambulanță consideră că e de maximă importanță ca informația să fie preluată și să ajungă la oameni pentru că în acest fel femeile vor ști din timp cum să-și programeze nașterile.

ADVERTISING

Citește și: Medicii britanici testează un cocktail de anticorpi care să-i ajute pe pacienții încă nevaccinați să învingă Covid-19


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇