Mulți români au plecat din țară să încerce marea cu degetul, cu gândul ca după o perioadă să se întoarcă acasă. Au tras de ei zi de zi, au prestat munci necalificate, iar unii au ajuns să-și deschidă firme.
Potrivit datelor recensământului din 2021, populația României era cu puțin peste 19 milioane de locuitori, în scădere cu 1,1 milioane față de recensământul din 2011. În decembrie ᾿89, România avea 23 de milioane de locuitori, cu patru milioane mai mulți decât acum.
Pe lângă sporul negativ, scăderea drastică a populației este cauzată, în primul rând, de plecarea la muncă în țările cele mai dezvoltate din Europa. După căderea regimului comunist și deschiderea granițelor, românii au putut să plece din țară, unii cerând azil politic până la obținerea dreptului la muncă, alții pentru a munci la negru.
Migrația românilor s-a petrecut în valuri, unul dintre cele mai masive fiind înregistrat după mineriada din 13-15 iunie 1990, când o mare parte a populației a fost îngrozită de ce ar putea să urmeze după atrocitățile minerilor în București la chemarea lui Ion Iliescu.
Al doilea val, și cel mai cuprinzător, a fost favorizat de aderarea României la Uniunea Europeană în 2007. Au plecat apoi an de an din cauza corupției, a birocrației, a educației și a sistemului de sănătate precare, a discriminării la locul de muncă, a taxării muncii, care este cea mai mare din Uniunea Europeană.
Românii s-au văzut dintr-o dată egali cu ceilalți cetățeni europeni: au beneficiat de asigurare medicală, au putut să acceseze mult mai ușor credite pentru locuințe, au putut să-și dea copiii la școală în sistemul public performant, au putut să-și permită vacanțe pe care în România nu și le permiteau.
Sigur că pe lângă toate acestea veniturile mai mari au fost imboldul care i-a determinat să părăsească țara, unii pentru totdeauna, iar alții, probabil cei mai mulți, doar pentru o perioadă, timp în care să agonisească o sumă de bani pentru acasă, pentru reîntregirea familiei, pentru depășirea condiției de săraci sau pentru deschiderea unei afaceri.
Critici la adresa românilor plecați din țară
Conform unei analize a Băncii Naționale, românii care muncesc în străinătate au trimis în țară 6,5 miliarde de euro în 2023, cea mai mare sumă de la aderarea României la Uniunea Europeană, reprezentând 2% din Produsul Intern Brut al României.
Anul trecut, banii care au ajuns în România au fost cu 1,5 miliarde mai puțini.
O explicație ar putea fi stabilirea definitivă în țările gazdă a mai multor români care deja și-au făcut un rost în lumea occidentală, pe primele locuri fiind Marea Britanie, Germania, Italia și Spania.
Mulți români au plecat din țară să încerce marea cu degetul, cu gândul ca după o perioadă să se întoarcă acasă. Au tras de ei zi după zi, an după an, au prestat munci necalificate, ajungând apoi în sfera serviciilor hoteliere, în construcții, în comerț, în IT și în multe alte domenii mai puțin accesate de cetățenii din țările respective. Au văzut că se poate și după un timp și-au întregit familiile în țările gazdă. Au pus pe picioare firme de transport, de turism, fabrici de mobilă, microferme.
Sunt voci în lumea politică, dar și în societate în general care critică plecarea românilor în țări care le oferă nu numai venituri mai mari, dar și condiții mai bune de viață. Verdictul din primii ani postdecembriști că politicieni precum Corneliu Coposu sau Radu Câmpeanu „nu au mâncat salam cu soia“ încă mai e de actualitate. Să moară și capra vecinului, așijderea.
250.000 de euro de la stat, doar pe hârtie
În octombrie anul trecut, în precampania electorală pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, Partidul Național Liberal a făcut public un proiect de lege „pentru conectarea românilor din afara granițelor cu țara“, un tertip prin care liberalii au încercat să câștige cât mai multe voturi în diaspora.
Proiectul legislativ cuprinde mai multe segmente, cel mai important fiind programul „Prima Investiție“, prin care orice cetățean din diaspora care investește în industria din România cel puțin 250.000 de euro „beneficiază de o cofinanțare din partea autorităților publice centrale în cuantum egal cu suma investită“.
Singura constrângere pentru românii care se întorc acasă pentru a pune pe picioare o astfel de afacere de o jumătate de milion de euro este să rămână în țară cel puțin cinci ani de la data reîntoarcerii. Pentru subvenționarea investitorilor din diaspora în economia românească statul ar cheltui două miliarde de lei.
Sigur că proiectul de lege a fost dat uitării și probabil că nu vom mai auzi de el, în condițiile în care Guvernul Ciolacu 1 a golit vistieria în anul electoral 2024 cu patru rânduri de alegeri.