Trei zile au la dispoziție alegătorii români din străinătate pentru a vota în cele 950 de secții organizate pentru alegerile prezidențiale din 4 mai.
Potrivit Autorității Electorale Permanente, vineri, 2 mai, toate cele 950 de secții de votare din afară vor fi deschise între orele 7,00 – 21,00, orele locale ale țării în care se află secția de votare, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23,59 pentru alegătorii care se află la sediul secției la ora 21,00.
Sâmbătă, 3 mai, programul va fi același ca în ziua precedentă, adică de la 7,00 la 21,00, orele locale.
Duminică, 4 mai, majoritatea celor 950 de secții de votare din străinătate vor fi deschise între orele 7,00 - 21,00, orele locale ale țării în care se află secția, cu excepția unor state din Europa, Africa, America de Sud, SUA și Canada, în care secțiile de votare se vor închide la ora 21,00 ora României. Pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la închiderea acesteia, există posibilitatea prelungirii votării cu încă trei ore, precizează AEP, într-o postare pe Facebook.
Astfel, în Algeria, Austria, Belarus, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Cehia, Croația, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Marea Britanie, Maroc, Muntenegru, Nigeria, Norvegia, Olanda, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Tunisia, Ungaria - urnele se închid la ora 20,00 (ora locală), existând posibilitatea prelungirii pentru cei aflați la rând până la ora 22,59 (ora locală).
- în Islanda, Irlanda, Portugalia, Senegal - urnele se închid la ora 19,00 (ora locală); votarea se poate prelungi până la ora 21,59 (ora locală);
- în Brazilia, Chile, Argentina, Uruguay - votarea se încheie la ora 16,00 (ora locală), la ora 18,59 (ora locală) dacă se prelungește pentru cei aflați la rând;
- Canada (Dieppe) - votarea se încheie la ora 15,00 (ora locală); prelungire până la ora 17,59 (ora locală);
- Canada (Ottawa, Toronto, Montreal, Quebec), Columbia, Cuba, Peru, SUA (Washington, Miami, New York) - alegerile se termină la ora 14,00 (ora locală); prelungire până la ora 16,59 (ora locală);
- Canada (Winnipeg), SUA (Chicago, Houston, Dallas) - votarea se încheie la ora 13,00 (ora locală); se poate prelungi până la ora 15,59 (ora locală);
- Canada (Calgary, Edmonton) - votarea se finalizează la ora 12,00 (ora locală), cu posibilitatea prelungirii până la ora 14,59 (ora locală);
- SUA (San Francisco, Los Angeles), Canada (Vancouver) - secțiile se închid la ora 11,00 (ora locală); cei aflați la rând pot să voteze până la ora 13,59 (ora locală).
Totodată, alegătorii români din străinătate au posibilitatea votului prin corespondență, prin înregistrarea pe portalul www.votstrainatate.ro. Până luni seara se înregistraseră 1.082 de cetățeni români cu domiciliul sau reședința în străinătate.