Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea prin care contoarele inteligente pentru energie termică devin obligatorii din 31 decembrie 2023.
„În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică în sistem de distribuţie orizontală este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2023 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”, arată legea promulgată.
Astfel, potrivit sursei citate, este introdusă posibilitatea de a le oferi consumatorilor oportunitatea de a beneficia de instalarea unui contor inteligent, la cerere şi în condiţii echitabile şi rezonabile, care să le ofere toate informaţiile relevante, clienţii vor avea acces la date obiective şi transparente privind consumul propriu şi la preţurile asociate şi la costurile serviciilor asociate consumului lor.
De asemenea, este instituită obligativitatea montării de contoare individuale pentru a măsura consumul de încălzire, de răcire sau de apă caldă menajeră pentru fiecare unitate a clădirii, în cazul imobilelor de tip condominiu şi în clădirile mixte dotate cu o sursă centrală de încălzire sau de răcire sau alimentate de sisteme de încălzire sau de răcire centralizată.
Potrivit estimărilor SpotMedia.ro, un român ar trebui să plătească, pentru fiecare calorifer din casă, puțin peste 100 de lei pentru montarea sistemului cu repartitor și robinet cu termostat, care să îi permită să aibă controlul asupra consumului de energie termică în propria casă.
În plus, se plătesc lunar câțiva lei și pentru citirea de la distanță a repartitoarelor de către o firmă autorizată.
Cei care nu-și montează contoare sau repartitoare riscă amenzi cuprinse între 500 și 1000 de lei.