Ciucu cere insolvența STB și arată cele 3 cauze ale dezastrului: E singura soluție, nu mai suportăm costurile!

Ciucu cere insolvența STB și arată cele 3 cauze ale dezastrului: E singura soluție, nu mai suportăm costurile!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Primarul general Ciprian Ciucu le cere consilierilor din Adunarea Generală a Asociaților (AGA), membrilor Consiliului de Administrație și directorilor Societății de Transport București (STB) să solicite insolvența companiei.

Ciucu susține că – după ani de incompetență și politizare – este singura soluție.

„Cer Consiliului de Administrație și Consiliului Director să se întâlnească de îndată, mâine dimineață, și să ceară insolvența. Vin și eu, dacă este nevoie. Nu este decizia primarului general, este decizia lor.

Mâine voi chema și partidele politice din Consiliul General să sprijine, prin reprezentanții AGA, măsura insolvenței”, a declarat Ciprian Ciucu.

Cum am ajuns aici: incompetență, ineficiență, pile și cheltuieli fără număr

„STB se află într-o situație financiară aproape dezastruoasă.

A încheiat fiecare dintre ultimii 8 ani cu datorie de 1,2 – 1,4 miliarde de lei. Anul trecut (adică 2025-n.red.) a avut datoria de peste 1,6 miliarde.

datorii STB
Foto: Grafic realizat de PMB

Asta înseamnă că STB nu ne costă – cum spuneam în trecut – cât bugetul orașului Brașov. Ne costă cât 2 bugete ale Brașovului!  

ADVERTISING

Cum am ajuns aici? Sunt 3 cauze principale.

Prima cauză: în 2020, nu s-au mai plătit contribuțiile angajaților către ANAF.

Când s-au înființat companiile municipale – le știți! - trebuiau capitalizate. S-au luat contribuțiile oamenilor de la STB și – în loc să fie plătiți banii respectivi la ANAF – s-au dus la capitalizarea companiilor.

Peste 1 miliard de lei neplătiți la ANAF au început să acumuleze penalități. Penalitățile se rostogolesc acum ca un bulgăre de zăpadă, care crește continuu!

A doua cauză. Politizarea și neîndeplinirea funcțiilor ADITPBI.  

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București Ilfov (ADITPBI) a fost înființată în 2019. Membrii: Bucureștiul și vreo 30 de localități din Ilfov. Scopul: să facă transportul coerent și eficient, în zona metropolitană. E normal să avem transport coordonat, să nu mai aibă nevoie oamenii de transport auto personal.

Dar când s-a înființat ADITPBI, autoritatea tutelară a fost luată de la primarul general și Consiliul General și dată ADITPBI.

Ce face ADITPBI? Decide pe unde se învârte roată. Decide traseele. Și cât costă, în baza contractului, e delegare. Ei decid costul per kilometru (care în Ilfov ne costă foarte mult).

ADVERTISING

ADITPBI trebuia să facă, anual, un audit. Și să le accepte cheltuielile. Din punctul meu de vedere, aceste rapoarte au fost trucate. Au fost de acord, otova, cu tot felul de cheltuieli.

Cum ar fi o aplicație care numără călătorii, deși nu funcționează. Intră acolo un studio de televiziune, intră cheltuieli de marketing, intră mobilier pe care și-au l-au luat ei acolo, la STB.

ADITPBI trebuia să fie pavăza. Să spună: asta dăm jos, asta dăm jos, asta dăm jos! N-a făcut asta!

ADITPBI dublează funcțiuni ale STB. Un exemplu: STB are mulți oameni la planificare trasee. Ce să vedeți? Cu asta se ocupă ADITPBI! Nimeni nu s-a preocupat să mute oamenii dintr-o parte în alta. Au angajat în plus!

În plus, nici ADITPBI nu și-a plătit datoriile la ANAF.

Ce s-a întâmplat, de fapt. A fost ușor pentru primarii din Ilfov să zică: ok, vreau și eu STB la mine în localitate! E ușor și e bine pentru ei: pentru că 90% din cost e suportat de PMB și doar 10% e suportat de Ilfov!

E ok ca idee, dar pentru Ilfov e practic gratis!

Costul mare per km, cumulat cu numărul foarte mare de km, a făcut ca situația PMB să fie tot mai precară, în raport cu STB.

ADVERTISING

A treia cauză: politizarea conducerii STB, management defectuos și frica de sindicat, atunci când era vorba despre luarea măsurilor corecte.

Au fost angajări fără număr, la recomandarea partidelor politice, a sindicatului, a rudelor și așa mai departe. În plus, există o lipsă de control la nivelul autobazelor. Nu există digitalizare, necesarul de piese se face pe hârtie. Și e foarte greu de verificat”, a spus Ciprian Ciucu.

„Directorul ADITPBI pe care l-am dat afară și-a angajat toate pilele”

Ciucu a anunțat că fostul director al ADITPBI, Vladimir Ghițulescu, pe care l-a dat afară recent, încearcă să își recâștige postul, în instanță.

„Pe domnul Ghițulescu l-am da afară pentru că nu-și făcea treaba. Mi-a spus că are sprijinul politic al domnului Thuma. Că a luat nu știu ce premii. Am înțeles. Felicitări, domnule Ghițulescu!

Și-a angajat toate pilele și a adus ADITPBI de la 60 la 200 de angajați!

Ne-a dat în judecată. Vrea să meargă, în continuare, «la bătaie». Vrea să fie reîncadrat. Și nu știu dacă are studiile necesare. Nu știu dacă are studiile superioare”, a spus Ciucu.

Cazul tramvaielor de la Pașcani: „Dacă vrea, dl. Gruia Stoica ne bagă în faliment!”

O datorie care riscă să pună probleme majore STB este cea pe care o are către VFU Pașcani.

În 2019 - când primar general era Gabriela Firea - STB a atribuit o procedură pentru cumpărarea a 40 de tramvaie de 12 metri de la compania al cărei beneficiar real este omul de afaceri Gruia Stoica.

Ulterior, PMB a anunțat că VFU Pașcani ar aduce acele tramvaie din Rusia și a anulat licitația. VFU a mers în instanță. Conflictul nu este rezolvat, încă, dar VFU e în avantaj, în litigiile pe care le-a deschis împotriva administrației locale.

Iată ce spune Ciprian Ciucu.

„Valoarea contratului era de 305 milioane de lei.

Acum avem penalități potențiale de 1 miliard de lei.

Avem 2 dosare:

  • unul 2023-2024, cu decizie definitivă, cu penalități pentru neîncheierea contractului pentru furnizarea acelor tramvaie în valoare de 27 milioane de lei
  • al doilea, cu decizie care încă nu e definitivă, dar care prevede penalități de 5% pe zi pentru 593 de zile. Apreciez că domnul Gruia Stoica nu s-a dus să ne bage în faliment!

Dacă pierdem în instanță și dacă am fi nevoiți să plătim într-un an datoriile STB, fără eșalonări, am avea de plată 5,6 miliarde de lei. Asta, în condițiile în care bugetul executat al PMB, în anul 2025, a fost de 5,8 miliarde lei!”, a mai spus Ciprian Ciucu.

La finele săptămânii trecute, cu 3 zile înainte de conferința de presă în care a cerut insolvența STB, Ciucu a distribuit pe Facebook cu mențiunea „Uau! De citit”, o postare a directorului general al STB, Andrei Dinculescu Bighea, care anunța că lucrurile nu mai pot continua „ca și până acum” la STB.

Ciucu a spus, încă de la începutul mandatului, că „nu se teme de insolvența STB”.

Ulterior, a cerut conducerii societății un plan de reorganizare.

Directorul general, Andrei Dinculescu Bighea, a înaintat acest plan. S-a și început implementarea lui, prin reducerea săptămânii de lucru pentru mai mulți angajați. Dar măsura a fost, ulterior, revocată.

Acum, și Ciucu și Dinculescu spun că planul de redresare financiară nu a dat rezultate.

În consecință, soluția ar fi intrarea STB în insolvență. Iar sub protecția Legii 85/2014, STB să nu mai acumuleze datoriile care au ajuns la valori împovărătoare și să se redreseze, sub conducerea unui administrator special.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google