Botez cu 200 de participanți în Timiș și tot atâtea amenzi. Oamenii acuză un atac la religie, autoritățile răspund: ”Legea, nu logica, este foarte clară și trebuie respectată”

Botez cu 200 de participanți în Timiș și tot atâtea amenzi. Oamenii acuză un atac la religie, autoritățile răspund: ”Legea, nu logica, este foarte clară și trebuie respectată”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un botez organizat în weekend în localitatea Ghiroda, din Timiș, s-a lăsat cu amenzi pentru toți cei aproximativ 200 de participanți.

Adunarea a avut loc în aer liber, pe un teren privat unde a fost montat un cort, tot acolo având loc și slujba religioasă.

Anunțul a fost făcut pe Facebook de Primăria Ghiroda, care a atașat și câteva imagini de la eveniment și le-a cerut cetățenilor să respecte legea, pentru că altfel vor fi sancționați.

”În aceste vremuri complicate, regulile pe care trebuie să le respectăm, ca simpli cetățeni, reprezintă minim de efort comparativ cu sacrificiile pe care le fac cei care luptă cu pandemia în prima linie. Grija pentru cei apropiați și respectul față de comunitatea în care trăim ar trebui să fie lege pentru toți, însă nu tot timpul se întâmplă asta.

În cazul de față, azi dimineață, poliția locală din Ghiroda a fost sesizată de existența unei adunări masive de oameni, aproximativ 200, eveniment constatat și raportat către poliția națională de către colegii noștri.

13 echipaje de poliție și jandarmerie au intervenit la locație, unde se desfășura un botez, au fost legitimate toate persoanele și au fost aplicate amenzi tuturor participanților. Facem apel, și pe această cale, către concetățenii noștri, să respecte regulile și să ne sesizeze de fiecare dată când constată încălcarea lor”, a anunțat duminică pe Facebook Primăria Ghiroda.

ADVERTISING

Oamenii acuză un ”show ieftin” și un atac la cultele religioase

Multe persoane au contestat însă măsura, pe motiv că este un atac la cultul penticostal din care făceau parte cei care au organizat botezul.

Alții acuză primăria și poliția inclusiv că a așteptat ca evenimentul să se producă pentru a putea da amenzi, în loc să-l prevină de când s-a montat cortul.

Primăria spune că evenimentul nu a avut aprobare și s-a intervenit în urma unor sesizări, la 09:30.

”Cortul s-a ridicat de vineri, Poliția locală care face rondul nu l-a văzut? De ce lăsăm lucrurile să se întâmple, apoi dăm cu parul? Dacă era neautorizată, adunarea putea fi prevenită, din punct de vedere epidemiologic, răul trebuia prevenit. Acum posibil să tratăm mai mult”, spune un cetățean.

Altul adaugă că ”Poliția a ajuns acolo la 09:30. Dar a 'intervenit' la 11:30, prin legitimare, când participanții părăseau locația. Dacă este așa cum spuneți, ar fi trebuit să suspende întâlnirea la ora 09:30 când au venit, nu să lase să se desfășoare în voie, încă 2 ore.

ADVERTISING

Apoi, când totul s-a terminat și oamenii au început să plece, poliția i-a așteptat la ieșire și i-a legitimat. Același lucru se întâmplă și dacă merg până la magazin și mă întâlnesc cu poliția, au dreptul să mă legitimeze.
Rușine! Show ieftin!”.

”Legea, nu logica, este foarte clară și ea trebuie respectată”

Cum numărul comentariilor care contestau măsura creștea, Primăria a postat articolul din lege în baza căruia au fost date amenzile.

”Art 65: Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte săvârșite pe durata stării de alertă:
k) participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori la întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, interzise în conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. a)”.

ADVERTISING

O persoana atrage atenția că tot de la autorități a venit interpretarea că, dacă evenimentul familial implică o slujbă religioasă ținută în aer liber, atunci numărul participanților nu este limitat.

Primăria Ghiroda răspunde că legea 55/2020 prevede clar maximum 50 de persoane la evenimente private în aer liber și că amplasarea unui cort de evenimente pe un teren privat nu îl transformă în biserică doar pentru că acolo e prezent un preot.

”Sa înțeleg că la mare pe plajă poate să fie un număr nelimitat de persoane, dar la evenimente private doar 50? Să înțeleg ca 'virusul' e dresat? Tipic românesc …logica a murit!!!”, răspunde persoana în cauza.

Replica primăriei a stârnit râsete, dar și reacții nervoase: ”Legea, nu logica, este foarte clara și ea trebuie respectată. La Ghiroda, cu siguranță, se va respecta!”.

”Și în Făget tot un botez a băgat orașul în carantină”

Sunt și cei care laudă intervenția poliției, ce-i drept, mai puțini.

”Foarte bine! În urma faptului că în Hațeg aceste reguli nu au fost respectate, a crescut mult numărul de îmbolnăviri… Am văzut cu ochii mei cum se intră cu zecile în biserică (nu în curte) fără să poarte măști… Domnul nu i-a ajutat, s-au îmbolnăvit o grămadă!”, atrage atenția un alt internaut.

Un altul arată că deja avem în România o localitate băgată în carantină din cauza răspândirii virusului, tot la un botez.

”Și la Făget tot un botez a băgat orașul în carantină”.

Primăria Ghiroda răspunde că speră să nu se ajungă la astfel de măsuri.

Liberalii, amenințați că au pierdut voturi la alegeri: PNL-iștii s-au transformat în dictatori!

Cum era de așteptat, în final discuția s-a dus în zona politică. Primăria Ghiroda este condusă de un liberal.

”Primăria Ghiroda, vin alegerile, mai e puțin. Să vedem cum vă mai votează pocăiții. Ați pierdut o parte bună din alegători!”, spune o femeie.

Alta îi răspunde, atacând tot PNL-ul: ”Au pierdut votul la o ff mare parte din alegători! PNL-iștii s-au transformat în dictatori! Așa e când ne conduc: un neamț, un ungur și un arab!!”.

”Jos primarul PNL-ist… aduceți altul care ține la cetățenii localității, nu execută ordinele grupurilor mafiote din imobiliare… de la Mitropolie și de la PNL”, spune și un alt internaut, căruia i se atrage atenția că același discurs avea și împotriva social-democraților.

Citește și:

https://www.facebook.com/primariaghiroda/posts/2381484495482148?__xts__[0]=68.ARDu0HDmvMW2S7b0tgLp4__PJg_5_q0cyrS3hfTYaVHGP_e8Tsa-MS6ey6FYst7l0EK6kNevrq7E8dxKoTXCVWwxC9zf03Gbd0Hy4RqejrpiCRCunXLqHWaQBEYTKWy5NQPLBsm2gOIKkPnfvSouwg4u8CRyo16gi1yNob5JtjK4NbwvkpJ3eBhIeaVMwH8qmdhn0u0jGLP_4CpiRF9QrEoG3HteRswLJ0Jm1D_dbo8HogaRJcPghmk95g6unmQc-hYTYbtl_rZsGaDyvguFRczDoZdIbKC34TCkdaOhEt_alNwB5J464nowmjGfAQDo8wY9YuIkTOe1YaMrVWR02mLvngxn&__tn__=-R

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇