Tragedia care a îndoliat Texasul și America ne privește direct. Pentru că amocul care-i apucă pe unii adolescenți din Vest are legături nu ușor explicabile și cu restricțiile pandemiei, și cu sistemul nostru liberal.
Restricțiile pandemice au redus sever contactele sociale, psihic aprig necesare tuturor și, mai ales, copiilor și adolescenților, sporind notabil, cum au avertizat repetat psihiatrii, – pe care i-am reluat frecvent, dar în zadar – bolile și tulburările psihice. Nu în ultimul rând ale elevilor.
Concomitent, sistemul democratic și individualismul societăților noastre slăbesc mult (și benefic) controlul exercitat asupra tinerilor.
Reversul dezavantajos al medaliei e că vedem prea rar și constatăm prea des, tardiv, deraierea în nebunie și extremism a unor suflete tinere, însingurate și dezabuzate de povara răspunderii care vine la pachet cu libertatea. Care e în primul rând și, mai ales, libertatea individuală.
Aici e aporia. Suprimăm libertățile individuale? Suprimăm libertatea și ne scufundăm în abisul totalitar. Le menținem? Ne confruntăm cu pericolele descrise și materializate, mai nou, catastrofal, la o nefericită școală elementară din Texas.
Ce-ar fi de făcut?
Chemarea la interzicerea vânzării armelor de foc, care se reiterează sistematic la stânga spectrului politic și, mai nou, la Vatican, după asemenea dezastre, e departe de a fi un panaceu.
De fapt, nu rezolvă decât aparent și extrem de superficial problema – de vreme ce puștii pe cale de a fi cuprinși de amoc, teroriștii și alți smintiți își pot relativ lesne procura sau construi ilegal propriile arme de foc, inclusiv automate.
De altfel, cum frecvent s-a explicat, nu arma e dușmanul. Căci nu ea omoară, ci degetul care apasă pe trăgaci.
Net mai utilă decât interdicția comercializării armelor ar fi, deci, pe termen scurt, apărarea adecvată a tuturor instituțiilor publice, astfel încât să nu mai fie nici lesne penetrabile, nici ușor de omorât oameni din pricina absenței unor forțe capabile să-i oprească pe criminali.
Pe termen mediu și lung e nevoie de o net mai bună educație și de o mai eficientă supraveghere a copiilor-problemă, care nu vor dispărea niciodată din societățile afectate de o amplă criză a valorilor.
Cât timp nu învățăm să-i ajutăm să-și găsească sensul în viață (unul autentic, care să nu se confunde cu acelea părelnice, furnizate de ideologii), vom continua să-i creăm.
Petre M. Iancu