A fost lansat Memorialul Eroilor din Sănătate, un inventar al cadrelor medicale ucise de Covid

A fost lansat Memorialul Eroilor din Sănătate, un inventar al cadrelor medicale ucise de Covid
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pentru a onora jertfa lucrătorilor din sănătate căzuţi la datorie în lupta împotriva pandemiei COVID-19, Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a lansat Memorialul Eroilor din Sănătate.

Cadrele medicale care au murit în pandemie sunt grupate pe luni, începând din aprilie 2020. Până acum, sunt afişate 65 de cadre medicale decedate.

„Construit special pentru mediul online, Memorialul prezintă atât o perspectivă de ansamblu asupra lucrătorilor din sănătate care şi-au făcut datoria cu preţul propriei vieţi cât şi una de detaliu, ce permite cunoaşterea fiecăruia dintre eroii de până acum.

ADVERTISING

Memorialul permite multiple forme de interacţiune simbolică, aflate la dispoziţia publicului, prin intermediul Cărţii de onoare, a comentariilor comemorative şi a aprinderii unei lumânări simbolice pentru fiecare dintre membrii acestui Panteon virtual", se precizează într-un comunicat al Federaţiei remis duminică.

"Memorialul Eroilor din Sănătate este o formă de a cinsti memoria lucrătorilor din sănătate decedaţi la datorie, adecvată la măsurile de protecţie specifice acestei pandemii şi la mediile de comunicare contemporane.

ADVERTISING

Acest mijloc de comemorare şi onorare oferă posibilitatea tuturor cetăţenilor de a-şi prezenta gândurile şi emoţiile faţă de jertfa făcută de aceşti eroi în interesul societăţii.

Considerând că iubirea de patrie este exprimată în egală măsură prin sacrificiul făcut pentru salvarea vieţii locuitorii ei, lansăm Memorialul Eroilor din Sănătate înainte de Ziua Naţională a României, invitând conducătorii instituţiilor statului şi candidaţii la astfel de funcţii să-şi exprime recunoştinţa pentru jertfa acestor lucrători din sănătate şi să reţină nevoia unor forme de recunoaştere adecvate!", se arată în comunicat.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇