Vaccinul viitorului, administrat prin ață dentară? Primele teste arată că ar putea fi un succes

Vaccinul viitorului, administrat prin ață dentară? Primele teste arată că ar putea fi un succes
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un grup de cercetători a transformat aţa dentară într-un instrument inovator de imunizare. Această metodă ar putea rescrie complet modul în care sunt administrate vaccinurile, cu beneficii majore pentru pacienţi şi sistemul medical.

Utilizarea zilnică a aţei dentare este esenţială pentru menţinerea unei igiene orale corespunzătoare, însă, în viitor aceasta ar putea contribui şi la protejarea întregului organism, graţie unei metode inovatoare de vaccinare fără ace, dezvoltată de cercetători cu ajutorul unui tip special de aţă dentară.

Un studiu recent a arătat că atunci când aţa dentară impregnată cu componente vaccinale, cum ar fi proteine şi virusuri inactivate, este aplicată de-a lungul liniei gingivale la şoareci, aceasta declanşează un răspuns imun în organism.

Această metodă de administrare a vaccinului este eficientă deoarece zona gingiilor este extrem de permeabilă, permiţând absorbţia rapidă a moleculelor vaccinului, scrie Medical Xpress.

În cadrul experimentului, cercetătorii au folosit aţa dentară pe 50 de şoareci, o dată la două săptămâni timp de 28 de zile, o sarcină deloc uşoară. La patru săptămâni după ultima doză de vaccin, şoarecii au fost expuşi unui virus gripal letal.

Toţi cei care au primit vaccinul administrat cu ajutorul aţei dentare au supravieţuit, în timp ce animalele nevaccinate au murit, se arată într-un raport publicat de jurnalul Nature Biomedical Engineering.

În plus, şoarecii care au fost trataţi prin aplicarea vaccinului cu ajutorul aţei dentare au prezentat un răspuns imun extins la nivelul întregului organism. Anticorpi gripali au fost detectaţi în fecale, salivă şi chiar în măduva osoasă. Descoperirea anticorpilor în măduva osoasă sugerează că organismul şoarecilor a dezvoltat un răspuns imun de durată.

Cercetătorii au observat şi o creştere a numărului de celule T (un tip de celule imune care combat infecţiile) în plămânii şi splina animalelor.

Pasul următor a vizat analiza potenţialului de implementare a metodei la om. În acest scop, 27 de voluntari sănătoşi au fost invitaţi să utilizeze scobitori dentare acoperite cu colorant alimentar. În medie, colorantul a ajuns la nivelul gingiilor în aproximativ 60% dintre cazuri.

Cavitatea orală şi nasul sunt principalele puncte de intrare pentru numeroase virusuri, ceea ce face ca gura să fie un loc ideal pentru administrarea de vaccinuri.

Totuşi, dezvoltarea unor alternative fără ac a întâmpinat obstacole majore până acum, din cauza barierelor naturale ale organismului împotriva agenţilor externi. Abordarea cu aţă dentară, care prezintă multe alte avantaje (nu e nevoie să fie păstrată la anumite temperaturi și poate fi folosită acasă, în confortul căminului), ar putea însă depăşi aceste bariere.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇