Un vaccin împotriva cancerului ar putea opri boala să se instaleze. O atacă și cu 20 de ani înainte să se dezvolte

Un vaccin împotriva cancerului ar putea opri boala să se instaleze. O atacă și cu 20 de ani înainte să se dezvolte
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Oamenii de ştiinţă lucrează la crearea unui vaccin împotriva cancerului, care ar putea „detecta etapa pre-canceroasă a celulelor” şi ar putea opri boala cu până la 20 de ani înainte ca aceasta să se dezvolte.

Cercetările vizează găsirea unor modalităţi de a opri dezvoltarea cancerului. Gigantul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline (GSK) şi Universitatea Oxford au făcut echipă pentru a crea un vaccin care vizează celulele în stadiul pre-canceros.

Universitatea deţine o expertiză de vârf la nivel mondial în studiul biologiei pre-canceroase, cum ar fi prin identificarea şi secvenţierea neoantigenelor, care sunt proteine ce se formează pe celulele canceroase şi care pot fi o ţintă pentru medicamente.

Cancerul ”nu vine de nicăieri”, spune profesorul Sarah Blagden, directorul noului proiect de cercetare. ”Mereu ne imaginăm că ar dura aproximativ un an sau doi ani pentru a se dezvolta în corpul vostru, dar, de fapt, ştim acum că unele cancere pot dura până la 20 de ani, uneori chiar mai mult, pentru a se dezvolta - în timp ce o celulă normală face tranziţia pentru a deveni canceroasă”, a declarat omul de știință, conform The Independent.

”Ştim că, de fapt, în acel moment, majoritatea cancerelor sunt invizibile atunci când trec prin această etapă, pe care acum o numim pre-cancer. Prin urmare, scopul vaccinului nu este împotriva cancerului deja dezvoltat, ci, de fapt, să imunizeze organismul împotriva stadiului de pre-cancer”, mai explică omul de știință.

Și, din fericire, s-au făcut în ultimii ani progrese tehnologice şi ştiinţifice care fac posibil un astfel de vaccin.

”Suntem norocoşi pentru că au existat progrese tehnologice uriaşe, ceea ce înseamnă că suntem capabili să detectăm ceea ce era de nedetectat”, a mai explicat cercetătorul.

”Aşa am reuşit să ne dăm seama ce caracteristici au aceste celule în momentul în care se transformă în cancer şi, astfel, putem concepe un vaccin care să vizeze în mod special acest lucru”, mai spune aceasta.

Gigantul farmaceutic britanic va investi peste 50 de milioane de euro pe parcursul a trei ani în acest program.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇